ANSVSA: Controale la nivel naţional în minivacanţele de Rusalii şi 1 iunie
În perioada 24 mai – 3 iunie, interval în care au loc minivacanţele de Rusalii şi 1 iunie, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus demararea unei acţiuni tematice de control la nivel national, se arată într-un comunicat transmis joi de Autoritate.
„Scopul acestor controale este de a preveni apariţia unor episoade de toxiinfecţie alimentară, prin intensificarea controalelor oficiale şi a măsurilor care trebuie aplicate pentru protejarea sănătăţii consumatorilor”, precizează ANSVSA.
Autoritatea menţionează că verificările se vor concentra în zonele de agrement şi în localităţile de interes turistic, în care se organizează anumite evenimente – târguri de vară, pensiuni turistice, parcuri şi paviloiane expoziţionale în care se organizează festivaluri de tip „Street Food”, aşezăminte de cult unde au loc pelerinaje ocazionate de sărbători religioase etc.
La aceste acţiuni tematice vor participa medicii veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (CSVSA) dar şi ai circumscripţiilor sanitare veterinare zonale (CSVZ).
„Inspectorii sanitari veterinari vor controla modul în care sunt respectate cerinţele şi normele legale, cum sunt cele privind: igiena şi întreţinerea spaţiilor, facilităţilor şi a echipamentelor de lucru, respectarea bunelor practici de igienă şi de producţie, asigurarea trasabilităţii produselor alimentare, corectitudinea etichetării şi a marcării acestora, condiţiile privind manipularea, transportul, depozitarea, prepararea, expunerea şi comercializarea produselor alimentare etc.”, arată documentul.
Obiectivele vizate în perioadele minivacanţelor de Rusalii şi 1 iunie sunt unităţile de tip fast food, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazine alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică în care se prepară şi se servesc alimente.
„Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al call center-ului ANSVSA 0800 826 787, care poate fi apelat non-stop, gratuit, din orice reţea de telefonie, la care pot sesiza neregulile pe care le observă în domeniul siguranţei alimentelor, serviciul comunicare”, precizează reprezentanţii ANSVSA.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”
Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]
Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă
Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă Vești importante pentru milioane de beneficiari! ANPIS a anunțat plata în avans, în luna noiembrie 2026, a alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copilului, stimulentelor de inserție și drepturilor persoanelor cu dizabilități. Primele sume […]
