Rămâi conectat

Actualitate

ANPC a sancționat aproape 80% dintre marii operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat, de la începutul lunii aprilie, 678 de firme care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros, constatând abateri de la prevederile legale la un număr de 532 (78%).

Conform unui comunicat al ANPC, a fost verificată o cantitate de 487 tone fructe şi legume proaspete, din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse o serie de măsuri, printre care oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei , produse improprii consumului uman şi oprirea temporară de la comercializare a circa 135 tone fructe şi legume, în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

De asemenea, au fost aplicate 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 1,723 milioane lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunilor de control, s-au constatat o serie de abateri, precum: fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ Fructe şi legume nesortate – calitatea fructelor expuse nu corespunde cu cea afişată; fructe şi legume depreciate, care prezentau părţi moi, alterate, pătate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului; nu au fost respectate criteriile de calitate pentru încadrarea la calitatea I Legume şi fructe, fără etichete cu elementele de identificare şi caracterizare; neafişarea informaţiilor privind ţara de origine şi calitatea legumelor şi fructelor comercializate în vrac; legume şi fructe din afara României la care nu s-au găsit informaţii în limba română privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), ţara de origine; neafişarea preţurilor de vânzare; neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă; nerespectarea cantităţii nete la legumele şi fructele preambalate (ex:cartofi albi plasă 2 kg , produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală – 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame).

Alte abateri au vizat comercializarea legumelor şi fructelor utilizând practici incorecte, privind originea acestora (ex: legume şi fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având provenienţa România), neconcordanţa informaţiilor privind provenienţa, respectiv cea înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului şi cea înscrisă pe eticheta de la raft (pe etichetă apar două sau trei variante de ţară de origine, de ex; România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induşi în eroare), comercializarea legumelor cu calibre diferite, diferenţa între calibrul mic şi calibrul mare fiind de 75%, informare incorectă a consumatorilor (ex: era afişat, în imediata apropiere a legumelor sau fructelor, cu litere mai viu colorate, sintagma „IEFTIN”, fără a se face dovada, în magazin, a vreunui avantaj legat de preţ la achiziţionarea acestor produse.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va monitoriza, la fel ca până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor”, se menţionează în comunicat.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor Legea nr. 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea