Cultură Educație

ANOSR anunţă grevă japoneză şi proteste studenţeşti din cauza subfinanţării educaţiei

Dragoş Suciu

Publicat

în

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar, ai studenţilor, ai elevilor şi ai rectorilor, s-au reunit pentru prima dată în istorie la aceeaşi masă pentru a transmite mesajul lor comun cu privire la subfinanţarea educaţiei şi acţiunile de protest care urmează în perioada următoare.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul întâlnirii s-au discutat problemele sistemului de educaţie din Romania, concluzia fiecărui reprezentant de sindicat sau organizaţie fiind aceea că rădăcina tuturor problemelor o reprezintă subfinanţarea crasă a educaţiei din ultimii ani.

Sindicatele, studenţii şi elevii au anunţat acţiuni generale de protest la nivelul întregii ţări prin care cer respectarea legii şi finanţarea corespunzătoare a educaţiei. Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” a anunţat că a organizat deja pichete la nivelul prefecturilor din ţară şi că în prezent desfăşoară consultări interne în vederea organizării unei greve de avertisment, urmată de o greva generală şi posibilitatea neîncheierii situaţiei şcolare din acest semestru. Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ a anunţat de asemenea pichetări ale Guvernului în perioada 28-30 octombrie care vor fi urmate de un miting desfăşurat tot in fata Guvernului în data de 6 noiembrie, la care sunt aşteptaţi în jur de 10.000 de participanţi. De asemenea, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a anunţat că pe 6 noiembrie va organiza o greva japoneză în semn de solidaritate cu protestele cadrelor didactice la care îi vor invita si pe studenţi să se alăture, urmând ca pe data de 13 noiembrie să dea startul la proteste studenţeşti în majoritatea centrelor universitare din tara.

La finalul întâlnirii, nemulţumiţi de răspunsurile reprezentanţilor Guvernului şi ai Ministerului Educaţiei care nu au făcut asumări clare cu privire la creşterea finanţării educaţiei, reprezentanţii sindicatelor, studenţilor şi elevilor au semnat o scrisoare comuna pe care o vor înainta Guvernului şi Parlamentului României, prin care solicită alocarea a 6% din PIB pentru educaţie începând cu anul 2014.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]

Citește mai mult

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult