ANL construiește 14 case la Alba Iulia, prin programul “Locuințe prin credit ipotecar”. Termenul de depunere a documentelor pentru contractare – 29 aprilie
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) reia procedura de contractare a 14 case, care vor fi construite prin programul “Locuințe prin credit ipotecar”, în Strada Nada Florilor nr.1, municipiul Alba Iulia (judeţul Alba).
Casele din noul proiect (de două tipuri, dispuse în două tronsoane independente) se vor construi în sistem înşiruit, pe parcele individuale cu suprafeţe cuprinse între 151 şi 264 mp., grupate câte şapte, şi au preţuri cuprinse între 51.892 şi 57.922 euro (TVA inclus). Proiectul cuprinde locuinţe individuale cu 3 camere (o cameră de zi şi două dormitoare), dependinţe (bucătărie cu loc de luat masa, grup sanitar, baie, debara, cămară, terasă exterioară), cu un regim de înălțime parter + mansardă.
Viabilizarea terenului pe care se vor construi locuinţele (reţelele de utilităţi, drumul de acces, spaţiile verzi şi iluminatul public) va fi asigurată de Primăria Municipiului Alba Iulia, din fonduri proprii. Terenul aferent locuințelor se dă în folosință gratuită ANL de către Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, pe durata executării construcțiilor de locuințe. Ulterior predării locuințelor către beneficiari, terenul poate fi achiziționat la un preț minim de vânzare de 60 euro/mp, TVA inclus, conform HCL nr. 289/2013, respectiv poate fi concesionat la un preț minim de 2 euro/mp/an, conform HCL nr. 289/2013, completată prin HCL nr. 349/2016.
Locuințele vor fi realizate în termen de 10 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Termenul de depunere a documentelor necesare pentru contractarea locuințelor din acest amplasament este 29 aprilie 2016.
Pentru a putea achiziţiona o locuinţă prin acest program, solicitantul are nevoie de finanţare, reprezentată de un avans (depus de acesta) şi de un credit ipotecar, contractat de la băncile partenere în program. Băncile finanțatoare pentru acest proiect sunt:
– BRD Groupe Societe Generale
– Piraeus Bank
– Raiffeisen Banca Pentru Locuinte
– CEC Bank
Detalii privind proiectul şi procedurile de achiziţionare a unei locuinţe în strada Nada Florilor, municipiul Alba Iulia, pot fi furnizate de:
-reprezentantul ANL din municipiul Alba Iulia, Ioan Dumitru Mateş, la telefon 0788.463.954;
-Biroul Relaţii cu Publicul al ANL, (telefon 021.320.61.22, de luni-până joi, în intervalul orar 08:00-16:30; sau vineri, între orele 08.00-14.00; site-ul www.anl.ro.).
Pentru a se înscrie, în vederea achiziţionării unei locuinţe construite prin programul derulat de ANL “Locuinţe prin credit ipotecar”, solicitantul trebuie să parcurgă următoarele etape:
Înscrierea în baza de date a ANL, care se poate face online, accesând link-ul http://www.anl.ro/ro/cerereinscriere/ sau prin completarea şi transmiterea unui formular obţinut de la oficiile poştale la sediul ANL din Bd. Unirii nr. 61, bloc F3, sector 3, Bucureşti, cu confirmare de primire.
Completarea unei cereri, transmisă la adresa de e-mail [email protected] sau prin poştă, la sediul ANL, în care acesta îşi exprimă opţiunea pentru achiziţionarea unei locuinţe în amplasamentul din Strada Nada Florilor, municipiul Alba Iulia (judeţul Alba).
***
Programul Locuinţe prin credit ipotecar se adresează tuturor persoanelor cu cetăţenie română, care au împlinit vârsta de 18 ani şi care doresc să cumpere o locuinţă construită prin ANL.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Număr de studenți înmatriculați în creștere la Universitatea din Alba Iulia în anul academic 2025-2026: Performanță notabilă, în condițiile scăderii numărului de absolvenți de liceu
Număr de studenți înmatriculați în creștere la Universitatea din Alba Iulia în anul academic 2025-2026 Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a anunțat încheierea procesului de admitere pentru anul universitar 2025–2026 cu o creștere a numărului total de studenți înmatriculați. Astfel, instituția a înregistrat 2.196 de studenți, față de 2.148 în anul precedent. „Această […]
VIDEO | Lucrările din Teiuș merg înainte, chiar și fără finanțare: Primarul promite drumuri practicabile până la reluarea programului „Anghel Saligny”
Lucrările din Teiuș merg înainte, chiar și fără finanțare: Primarul promite drumuri practicabile până la reluarea programului „Anghel Saligny” Lucrările de modernizare a drumurilor din Teiuș continuă să fie o prioritate pentru administrația locală, chiar și în contextul blocării unor programe de finanțare națională. Marți, 21 octombrie 2025, primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălăi, a […]
26 octombrie 2025 | „Târgul Cepei” la Săsciori: Degustare și vânzare de produse tradiționale locale, însoțite de cântec și voie bună, acompaniate de un spectacol folcloric
„Târgul Cepei” la Săsciori: Degustare și vânzare de produse tradiționale locale, însoțite de cântec și voie bună, acompaniate de un spectacol folcloric Târgul Cepei se întoarce cu o nouă ediție și în acest an la Săsciori, organizat pe data de 26 octombrie 2025. Evenimentul o să aibă loc în Piața agroalimentară din Săsciori, începând cu […]