Actualitate

Anglia, copleșită de numărul mare de cazuri de COVID-19. Autobuzele londozene, transformate în ambulanțe improvizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru a putea face față numărului mare de cazuri apărute odată cu identificarea noii tulpini Covid, Serviciul Național de Sănătate din Londra se pregătește să transporte pacienții folosind două autobuze londoneze care au fost transformate în ambulanțe improvizate, scrie The Guardian.

Petrecerea Divorțaților

Majoritatea locurilor din autobuzele etajate au fost îndepărtate, astfel încât fiecare să poată transporta patru pacienți, în încercarea de a ameliora presiunea intensă asupra spitalelor și a serviciului de ambulanță din Londra.

În ambulanțele improvizate vor lucra medici și asistenți din cadrul Serviciului Național de Sănătate, precum și voluntari de la organizația caritabilă de prim ajutor St. John Ambulance.

Compania Go-Ahead, cea care a împrumutat cele două autobuze, oferă de asemenea patru șoferi pentru cele două vehicule care au fost adaptate astfel încât echipamentele medicale vitale, inclusiv aparatele de oxigen, perfuziile și monitoarele, să poată fi utilizate pentru a menține pacienții stabili și pentru a le observa starea de sănătate pe tot parcursul drumului.

Citește și: OFICIAL| 42 noi INFECTĂRI în județul Alba, în ultimele 24 de ore: LISTA localităților din care provin noile cazuri de COVID-19

Primii pacienți urmează să fie transportați cu ambulanțele improvizate începând de zilele următoare. Aceștia vor fi cel mai probabil mutați de la spitalele londoneze la centrul ExCel pentru a primi ultimele îngrijiri înainte de a fi externați. Centrul ExCel s-a redeschis săptămâna trecută, însă, spre deosebire de primul val, acesta este acum utilizat pentru pacienții cu forme mai ușoare ale coronavirusului.

Cele două autobuze vor ajuta astfel serviciul de ambulanță din Londra care a fost supus unor presiuni serioase în urma numărului mare de apeluri de urgență, de când capitala se luptă din nou cu un alt val de cazuri de coronavirus.

Citește și: LISTA actualizată a cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA pe fiecare LOCALITATE din județul Alba, în ultimele 14 zile, în perioada 07 – 20 ianuarie 2021

Marea Britanie are cea mai mare rată de decese din Europa

Al treilea val al pandemiei de COVID-19 se manifestă în această perioadă în Marea Britanie, o ţară care a raportat aproape 90.000 de decese din rândul persoanelor testate pozitiv cu SARS-CoV-2, cel mai grav bilanţ din Europa.

După apariția noii tulpini care este considerată extrem de contagioasă, naţiunile care compun Regatul Unit au decis să intre din nou în lockdown şi să îşi închidă şcolile, folosind calendare diferite, fiecare dintre naţiuni alegându-şi propria strategie de criză.

Londra, deosebit de afectată de cel mai recent val al pandemiei, a înregistrat o creştere cu aproape 85% a numărului de morţi în raport cu media înregistrată în aceeaşi săptămână din ultimii cinci ani.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri Încetinirea economiei, profitabilitatea redusă și problemele de lichiditate sporesc riscurile pentru companiile românești. Comerțul, construcțiile și transporturile se numără printre sectoarele expuse, iar următoarele 6–12 luni ar putea aduce dificultăți suplimentare pentru firmele […]

Citește mai mult

Actualitate

Banii pentru indexarea pensiilor, puși sub semnul întrebării de fostul preşedinte Traian Băsescu: ,,Eu nu cred că au resurse”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Banii pentru indexarea pensiilor, puși sub semnul întrebării de fostul preşedinte Traian Băsescu: ,,Eu nu cred că au resurse” Fostul președinte Traian Băsescu a criticat, duminică, modul în care Guvernul gestionează situația bugetară, susținând că Executivul nu are control asupra cheltuielilor și exprimându-și îndoiala că vor exista resurse suficiente pentru indexarea pensiilor. ,,În ţara asta, […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament Șoferii din România care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru […]

Citește mai mult