Angajatorul care încheie un contract de ucenicie va beneficia, la cerere, de 1.125 lei pe lună – proiect adoptat de deputați
Proiectul de lege care prevede că angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună, a fost adoptat, marți, de Camera Deputaților.
“Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din fonduri europene structurale de investiţii – asistenţă financiară nerambursabilă acordată României”, potrivit proiectul iniţiat de Guvern care modifică Legea nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi Legea nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Potrivit proiectului de lege, angajatorii care încheie un contract de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază la cerere, de o sumă în cuantum de 1350 lei/lună (echivalentul în lei a 300 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita fondurilor alocate, scrie MEDIAFAX.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]
VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2
S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]
