Angajatorii, obligaţi să solicite reevaluarea condiţiilor speciale de muncă
E posibil ca după depunerea dosarelor să auzim şi de tăierea unor… condiţii
Ministerul Muncii a prezentat un proiect de hotărâre ce stabileşte procedura prin care vor fi reevaluate condiţiile speciale de muncă. Potrivit documentului, angajatorii trebuie să solicite reevaluarea condiţiilor speciale de muncă până la data de 1 iulie 2012. De asemenea, tot angajatorii sunt cei care vor suporta toate costurile aferente procesului de reevaluare. Proiectul de hotărâre privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale are în vedere stabilirea criteriilor, a metodologiei şi a procedurii de care se va ţine cont în procesul de reevaluare a condiţiilor speciale de muncă. Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: lunităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50 la sută din timpul normal de muncă în luna respectivă; lactivităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; lactivităţile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; laviaţia civilă, pentru personalul navigant; lactivitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi şi muniţii, activitatea scafandrilor şi chesonierilor, activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în exploatări forestiere etc; lactivitatea artistică desfăşurată în profesiile: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreţ de circ, dresor de animale salbatice, solist vocal de operă şi operetă, instrumentist la instrumente de suflat şi cascador. În prezent, actul normativ menţionat anterior prevede obligativitatea reevaluării, din 2 în 2 ani, a locurilor de muncă în condiţii speciale. De asemenea, el stabileşte că procedura de reevaluare este aprobată printr-o hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a Legii 263/2010 (1 ianuarie 2011). Prin proiectul de act normativ publicat de Ministerul Muncii se înfiinţează Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale, formată din: reprezentanţi ai Ministerului Muncii, ai Ministerului Sănătăţii, Inspecţiei Muncii, Casei Naţionale de Pensii Publice şi, după caz, de cei ai Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Comisia stabileşte, prin hotărâre, menţinerea sau respingerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale de muncă. Totodată, metodologia de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale va include o serie de etape, şi anume: lnominalizarea de către angajator a locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea; lefectuarea expertizei tehnice pentru a compara factorii de risc existenţi la locul de muncă cu cei de la data încadrării în condiţii speciale; lefectuarea expertizei medicale pentru a verifica sănătatea angajaţilor de la locurile de muncă încadrate în condiţii speciale. Comisia trebuie să analizeze dosarele depuse de angajatori şi să emită hotărârea de menţinere sau respingere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, până cel târziu la data de 30 septembrie 2012. Toate costurile aferente procesului de reevaluare a încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale reprezintă obligaţia angajatorului şi vor fi suportate de acesta, conform proiectului de hotărâre. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]