Actualitate

Angajatele unei fabrici de poșete din Alba prinse cu “mâța în sac”. Polițiștii le cercetează pentru furt

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Sebeş le cercetează penal pentru furt, pe două femei din comuna Cut, care au fost prinse în flagrant, imediat după ce au sustras două genţi, din fabrica la care sunt angajate.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, “Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către reprezentanţii unei fabrici din localitatea Răhău, cu privire la faptul că au bănuieli că din fabrică sunt sustrase produse. În baza sesizării, la data de 09 iunie, în jurul orelor 16.30, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au organizat un flagrant la ieşirea din fabrică, ocazie cu care în bagajele a două dintre angajate, au fost găsite două poşete, în valoare de 1.044 lei, ce s-au dovedit a fi sustrase din fabrică.

Faţă de V.A.E., de 36 de ani şi N.M., de 35 de ani, ambele din comuna Cut, au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.”

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan, declarație-șoc: „Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, declarație-șoc: „Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor” Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu au participat, vineri, 6 noiembrie 2026, la o reuniune dedicată impactului informației și tehnologiei asupra democrației constituționale. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, în cadrul programului […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…” Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informațiile potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și susține că cifra vehiculată în spațiul public reprezintă o extrapolare a rezultatelor unui control prin […]

Citește mai mult

Actualitate

Adio impozitului minim pe cifra de afaceri? Guvernul promite taxe mai mici pentru companii din 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Adio impozitului minim pe cifra de afaceri? Guvernul promite taxe mai mici pentru companii din 2027 Impozitul minim pe cifra de afaceri va fi eliminat de la 1 ianuarie 2027, a anunțat premierul Luca Niculescu. Executivul mizează pe stimularea investițiilor, dezvoltarea producției și crearea de noi locuri de muncă, în condițiile în care economia României […]

Citește mai mult