Actualitate

Angajările din Sănătate, la un pas de deblocare: Peste 7.000 de posturi, blocate până acum. Amendamentul a trecut de comisie în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajările din Sănătate, la un pas de deblocare: Peste 7.000 de posturi, blocate până acum. Amendamentul a trecut de comisie în Parlament

Posturile din sistemul de sănătate din România ar urma să fie deblocate, în baza unui amendament adoptat luni, 27 iulie 2026, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților. Amendamentul vizează proiectul de modificare a articolului 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobat și el de comisie cu majoritate de voturi.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit amendamentului, iniţiat de grupul parlamentar al PSD, începând cu data intrării în vigoare a legii, fac excepţie de la prevederile alin. 1 al art. 22 din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul

Oficial, unităţile şi instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, unităţile sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi unităţile sanitare din subordinea autorităţilor locale, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat. Amendamentul a trecut cu 17 voturi „pentru” şi trei abţineri.

Ce prevede amendamentul adoptat de Comisia de sănătate

Deputatul Alexandru Rafila, unul dintre iniţiatori, a subliniat că este vorba despre o soluţie de urgenţă, un exemplu fiind situaţia de la Spitalul ‘Marie Curie’.

„Efectul este că, începând cu promulgarea acestei legi către preşedintele României, unităţile sanitare publice – atât cele din subordinea Ministerului Sănătăţii, a ministerelor sau instituţiilor cu reţele proprii, sau autorităţilor locale, mă refer aici în special la spitale judeţene sau orăşeneşti, municipale – pot face angajări în sistemul de sănătate, în limita bugetului aprobat pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare. Este o soluţie, dacă vreţi, de urgenţă pe care am propus-o împreună cu colegii mei, pentru că, ştiţi bine, zilele trecute a fost o tragedie la ‘Marie Curie’.

Guvernul, în ghilimele, în generozitatea lui, a aprobat ocuparea a 22 de posturi la ‘Marie Curie’, dar sunt zeci, sute, poate, de alte unităţi sanitare care nu pot să angajeze personal. Acest lucru, pe de-o parte, pune în pericol viaţa multor pacienţi, iar pe de altă parte, performanţa la care toată ziua face referire domnul Bolojan nu poate fi exercitată pentru faptul că, dacă nu poţi angaja persoane de specialitate, în mod evident nu poţi avea niciun grad de ocupare a paturilor corespunzător şi nu poţi oferi servicii de sănătate”, a explicat fostul ministrul al Sănătăţii.

Rafila: Peste 7.000 de posturi, blocate până acum în Sănătate

El a amintit că Ministerul Sănătăţii a propus un memorandum pentru deblocarea a peste 7.000 de posturi, dar „Guvernul nu a făcut absolut nimic”.

„A fost o soluţie pe care am discutat-o cu colegii şi până la urmă şi votul din comisie reflectă că marea majoritate a colegilor din comisia de specialitate îşi dau seama că, fără angajarea de personal, sistemul de sănătate nu poate funcţiona. Să lăsăm totuşi managerilor această oportunitate de a decide ce fel de oameni au nevoie pentru ca să facă servicii medicale – asta este, de fapt, important. Şi sper că, odată cu promulgarea acestei legi, aceste probleme din sistemul de sănătate să dispară. Sigur, discutăm de criterii de performanţă, dar, cum spuneam, performanţa e legată şi de oamenii pe care pot să-i angajez ca să fac acest lucru”, a punctat Rafila.

Fiecare minister sau unitate administrativ-teritorială care are în subordine un spital, a adăugat el, va face propuneri pentru scoaterea posturilor la concurs.

„Dar în momentul de faţă, legea va permite ocuparea acestor posturi. Sigur că nu poţi, şi este o dovadă de iresponsabilitate, de exemplu, să ai cheltuieli salariale de 90% şi să mai vrei să angajezi personal. Important este să faci o strategie – şi asta înseamnă, până la urmă, management spitalicesc -, încât să dezvolţi acele zone unde există cerere de servicii medicale, unde există nevoia populaţiei, sau de la nivel naţional, dacă discutăm de institute sau de spitalele mari din Bucureşti sau din alte centre universitare”, a mai spus deputatul social-democrat.

Proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţi a fost adoptat de Senat, fiind pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar 

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]

Citește mai mult

Actualitate

Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]

Citește mai mult