Rămâi conectat

Actualitate

Angajări în armată 2018: MApN angajează ingineri, psihologi şi pompieri. Ce condiţii trebuie să îndeplinească şi ce beneficii sunt oferite

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajări în armată 2018: MApN angajează ingineri, psihologi şi pompieri. Ce condiţii trebuie să îndeplinească şi ce beneficii sunt oferite

Armata pregăteşte noi angajari, astfel au fost scoase mai multe posturi la concursul care va avea loc în lunile octombrie şi noiembrie. Este vorba de funcţii de execuţie prevăzute cu grade de ofiţeri, maiştri militari sau de subofiţeri pentru care pot aplica persoane trecute în rezervă sau care provin din mediul civil. Printre altele, Armata Română caută ofiţeri specializaţi în apărarea împotriva incendiilor, în inginerie, dar şi în psihologie.

La prima specializare, cei care aplică trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă/echivalentă în domeniile „Matematică şi ştiinţe ale naturii”, „Ştiinţe inginereşti”, „Ştiinţe sociale”, „Arhitectură şi urbanism” sau orice specializare în profil logistic sau ingineresc. În plus, candidaţii trebuie să fi absolvit cursul „cadru tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor”.

Pentru posturile de psihologi scoase la bătaie de Armată candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă/echivalentă sau studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă/echivalentă în domeniul „Psihologie” şi drept de liberă practică în specialitatea “Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale”.

Condiţii generale
Pentru cei care vor să ocupe aceste funcţii de înaltă specializare în MApN reprezentanţii instituţiei anunţă că există o serie de criterii generale pe care aceştia trebuie să le îndeplinească. Astfel, trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni şi să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul. Mai trebuie precizat că cei care vor să ocupe aceste posturi de ofiţeri trebuie să aibă vârsta de cel mult 50 de ani.

În plus, candidaţii nu trebuie să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţie.

Calendarul de concurs

Dacă îndeplinesc cumulativ aceste condiţii cei care vor să-şi facă o carieră în Armată trebuie să se înscrie până pe data de 5 octombrie la UM 02515 Bucureşti str. Izvor nr. 110, sector 5 după care, în perioada 22-26, se va face examinarea medicală. Costurile acesteia sunt suportate de către fiecare candidat în parte.

Dosarul de înscriere este compus din cerere de înscriere la concurs, formular de bază cu date personale, certificatul de cazier judiciar, certificatul de naştere, cartea de identitate, acte de studii sau dovada absolvirii acestora şi livretul militar sau adeverinţa eliberată de centrul militar zonal/judeţean/de sector care atestă calitatea de rezervist şi, după caz, efectuarea sau nu a pregătirii militare.

Conform procedurilor MApN, cei care vor să se încadreze în Armată vor trece apoi prin mai multe etape de selecţie. În primul rând se dau teste pentru a se verifica aptitudinile în domeniul militar ale candidatului. Este vorba de examinarea psihologică de care trebuie să treacă orice aspirant. Apoi urmează probele fizice care constau, conform MApN, în parcurgerea într-un timp determinat a unui traseu utilitar-aplicativ şi de probă de rezistenţă. Aceste două teste vor avea loc în perioada 29 octombrie-02 noiembrie, candidaţii fiind notaţi cu Admis sau Respins.

În fine, cei care trec şi de aceste etape vor participa, pe 06 noiembrie, la testul scris în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii.

Salarii şi alte beneficii

Conform unei ultime grile de salarizare a MApN, faţă de anul trecut, salariile în Armată au crescut cu 15-20 la sută. În acest moment, solda lunară se compune dintr-o parte fixă alcătuită din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi o parte variabilă compusă din indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. Pentru corpul ofiţerilor salariile sunt de 2.271 de lei pentru un tânăr locotenent, 3.147 de lei pentru un căpitan şi 3.815 de lei pentru un maior. Apoi un locotenent-colonel este remunerat cu 4.663 de lei, iar un colonel cu 6.025 de lei.

La capitolul beneficii materiale pot fi încadrate şi diurnele duble pe care militarii la încasează în comparaţie cu alţi bugetari şi compensarea chiriilor. În plus, militarii pleacă în concedii pe banii lor, urmând ca la întoarcere să deconteze cheltuielile în limita sumei de 1.450 de lei.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2025 | Cum se va aplica legea privind plata pensiilor private, adoptată recent în Parlament

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Cum se va aplica legea privind plata pensiilor private, adoptată recent în Parlament Săptămâna trecută, Parlamentul a votat legea privind plata pensiilor private, după ce proiectul inițial a suferit câteva modificări. Printre acestea se numără și prevederea conform căreia bolnavii oncologici vor putea retrage întreaga sumă acumulată în contul de pilon 2. Modalitatea de retragere […]

Citește mai mult

Actualitate

Orionide 2025 | Ploaia de stele atinge punctul maxim pe 21-22 octombrie 2025. Cum se pot admira stelele căzătoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2025 | Ploaia de stele atinge punctul maxim pe 21-22 octombrie 2025. Cum se pot admira stelele căzătoare În weekendul de 25 spre 26 octombrie 2025 facem trecerea la ora de iarnă, când dăm ceasurile cu o oră înapoi. Practic, va fi noaptea cea mai lungă din an sau, cum se spune în popor, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până mijlocul lunii noiembrie 2025: Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo de la  ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până mijlocul lunii noiembrie 2025: Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo de la  ANM pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM estimează că temperaturile vor fi până la jumătatea lunii noiembrie uşor mai ridicate faţă de cele specifice acestui moment al anului, iar cantităţile de precipitaţii vor fi, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea