ANCOM. Amenzi mari pentru deținătorii de aparate radio fără marcajul CE (Conformitate Europeană)
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atenţionează că aparatele radio fără marcajul CE (Conformitate Europeană) trebuie scoase imediat din funcţiune.
Românii care dețin astfel de aparate şi le folosesc încalcă legea şi pot fi sancţionate cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 şi 5.000 lei.
Interferenţele produse de aceste aparate crează disfuncţionalităţi serviciilor de radiocomunicaţii autorizate, inclusiv celor destinate pentru salvarea de vieţi omeneşti, atenţionează ANCOM.
Autoritatea derulează o campanie de monitorizare a frecvenţelor radio afectate de emisiile echipamentelor radio neconforme, de identificare a acestora şi de informare cu privire la ilegalitatea folosirii acestor echipamente.
„Unele echipamente radio, aduse, de regulă, din America de Nord sau Asia, funcţionează în benzile de frecvenţe care în România sunt destinate altor servicii, ca de exemplu celor de telefonie mobilă. În momentul în care un astfel de aparat este pus în funcţiune pe teritoriul României, el produce interferenţe prejudiciabile care afectează în mod grav funcţionarea serviciilor de telefonie mobilă.
Interferenţele prejudiciabile pot afecta serviciile de comunicaţii pe o rază de la zeci de metri (în cazul jucăriilor teleghidate, spre exemplu) până la peste 500 de metri (în cazul telefoanelor de tip DECT 6.0). În imediata apropiere a echipamentelor fără marcaj CE este afectat semnalul telefoanelor mobile, ceea ce poate genera dificultăţi în continuarea sau iniţierea apelurilor sau a navigării pe internet, în unele cazuri fiind imposibilă apelarea numărului de urgenţă 112”, precizează ANCOM.
Printre cel mai des întâlnite echipamente care provoacă interferenţe prejudiciabile serviciilor de comunicaţii mobile sunt telefoanele fără fir, de tip DECT 6.0 fără marcaj CE. Alte echipamente radio răspândite şi care trebuie să aibă marcajul respectiv sunt: telefoane mobile, echipamente de supraveghere a copiilor (baby monitoare), desktop PC-uri, tablete, laptopuri, telecomenzi radio, routere, jucării teleghidate prin radio, drone, console şi controllere pentru jocuri video etc.
Sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât de mult riscă România retrogradarea ratingului de țară: „Vom primi direct cartonaș roșu”
Cât de mult riscă România retrogradarea ratingului de țară: „Vom primi direct cartonaș roșu” România se află într-un moment decisiv pentru stabilitatea sa financiară, iar anul 2027 ar putea reprezenta un punct de cotitură în relația cu agențiile internaționale de rating. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că țara riscă o deteriorare a calificativului financiar dacă […]
Nicușor Dan, declarație-șoc: „Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor”
Nicușor Dan, declarație-șoc: „Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor” Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu au participat, vineri, 6 noiembrie 2026, la o reuniune dedicată impactului informației și tehnologiei asupra democrației constituționale. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, în cadrul programului […]
Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…”
Pensii calculate greșit în România: Șefa Casei Naționale de Pensii rupe tăcerea / „Asta nu înseamnă că…” Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informațiile potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și susține că cifra vehiculată în spațiul public reprezintă o extrapolare a rezultatelor unui control prin […]
