Actualitate

ANAF vrea ca, de la 1 septembrie, toate declarațiile să fie depuse online

Mondoc Adriana

Publicat

în

ANAF vrea ca, de la 1 septembrie, toate declarațiile să fie depuse online.  O treime dintre românii care și-au depus declarația unică la ANAF au apelat la Spațiul Privat Virtual destinat contribuabililor, astfel că au beneficiat și de reducerea cu 5% a obligațiilor fiscale. Conform declarațiilor ministrului Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, date într-o emisiune televizată a postului public TVR1, peste 602.000 de declaraţii unice au fost depuse până în prezent, 30% dintre acestea online. Oficialul a subliniat că prin comparație, la începutul anului, ponderea depunerilor online a declarațiilor era de doar 5%.

Declarațiile unice trebuie depuse până la 31 iulie, termen devansat de la data inițială, de 16 iulie, deoarece contribuabilii au reclamat aglomerația și încurcăturile de la ghișee în ultimele zile de depunere a actelor.  Este primul an în care „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (D 212)” este implementată pentru toate persoanele, inclusive PFA-urile care obțin venituri din activități independente (titulari ai întreprinderilor individuale/familiale, profesii liberale, drepturi de autor etc), din chirii sau investiții.

Persoanele care au depus pe hârtie declarația unică vor avea datele introduse în sistem de către angajații ANAF, apoi vor primi prin poștă datele necesare pentru a intra în spațiul virtual, deoarece de la 1 septembrie, instituția vrea ca toate declarațiile să fie depuse online.

“O să dăm probabil un timp de gândire, până la 1 septembrie, probabil o lună şi ceva de zile, astfel încât cei care au depus pe hârtie să intre cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele, poate colegii mei au greşit când au introdus în sistem, şi la 1 septembrie efectiv toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili. Nu mai trimitem plicuri acasă, s-a închis. Rectificarea declaraţiei o puteţi face oricând doriţi dacă intraţi în spaţiul virtual şi puteţi beneficia de o reducere de cel mult 10%, 5% că aţi depus online şi încă 5% că aţi depus până la finalele lunii decembrie. Termenul de plată final este până în martie anul viitor, dar dacă faceţi până în decembrie aveţi 5% reducere, iar de la 1 ianuarie 2019, repet este singura cale de comunicare între noi şi cotribuabil, fie că e persoană fizică, fie juridică”, a spus ministrul Teodorovici.

Reprezentantul Guvernului a mai precizat că ambele Coduri, Codul fiscal și Codul de procedură fiscal vor fi modificate anul acesta, după o analiză comparativă pe care angajații au demarat-o deja.

“Se ia articol cu articol, dacă e vreo propunere de făcut şi care sunt argumentele. Lucrăm foarte mult şi deschis cu tot ce înseamnă mediul economic, am invitat structurile asociative, de la Comisia din Parlament de Buget-Finanţe, ambele Camere, pentru ca la final de an să avem un proiect de lege şi pe un Cod Fiscal şi pe Procedură Fiscală. Nu facem o revoluţie, de la 1 ianuarie 2019 trebuie să rămână aşa cum ele se vor face. Au fost multe modificări ale Codului Fiscal şi vrem să aşezăm aceste modificări într-o formă consolidată, pentru ca omul să ştie despre ce se discută când vine vorba despre zona fiscală”, a mai declarat ministrul de Finanțe.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reguli mai stricte pentru trotinetele electrice de închiriat, în premieră la Cluj: viteză redusă la 10 km/h în zona școlilor și limită de 20 km/h pe timpul nopții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru trotinetele electrice de închiriat, în premieră la Cluj: viteză redusă la 10 km/h în zona școlilor și limită de 20 km/h pe timpul nopții Cluj-Napoca devine primul oraș din România care aplică reguli pentru folosirea trotinetelor electrice de închiriat după ce numărul accidentelor a crescut semnificativ. „La Cluj-Napoca vor fi introduse, […]

Citește mai mult

Actualitate

20-23 aprilie 2026 | Informare meteo de vreme rea în Alba și alte zone din țară. Cod galben de vânt puternic și ninsori la munte

Ioana Oprean

Publicat

în

20-23 aprilie 2026 | Informare meteo de vreme rea în Alba și alte zone din țară. Cod galben de vânt puternic și ninsori la munte Meteorologii ANM au emis luni, 20 aprilie 2026, o informare meteo de vreme rea, valabilă astăzi, de la ora 10:00, până în data de 23 aprilie, ora 10:00. Vor fi […]

Citește mai mult

Actualitate

Recensământ rutier 2026 pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România: În ce constă și când este programat

Ioana Oprean

Publicat

în

Recensământ rutier 2026 pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România: În ce constă și când sunt este programat CNAIR, prin intermediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), va organiza și coordona etapele de realizare a Recensământului General de Circulație Rutieră, o acțiune de importanță strategică pentru planificarea și dezvoltarea infrastructurii de […]

Citește mai mult