Actualitate

Amenzi uriașe în Italia dacă circuli cu mașina înmatriculată în România. Modificări ale Codului rutier din Peninsulă

Ioana Oprean

Publicat

în

Conaționalii care trăiesc în Italia nu mai pot circula cu autovehicule înmatriculate în România, potrivit unor modificări ale Codului rutier din peninsulă. Amenzile sunt între 712 şi 2.848 de euro şi presa a publicat deja cazurile unor cetăţeni români sancţionaţi. Sute de mesaje de protest au fost transmise Ambasadei României de la Roma, care monitorizează cu atenţie situaţia şi oferă asistenţă celor care se consideră vicvtime ale unor abuzuri.

„Cu referire la recentele modificări survenite în legislaţia rutieră italiană, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificărilor legislative introduse în legislaţia rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene de resort pentru a obţine clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative.

Misiunea diplomatică de la Roma şi oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acţionează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetăţenilor români şi vor acorda asistenţă consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităţilor locale în aplicarea noilor prevederi legislative. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informaţii cu privire la noile reglementări”, se arată într-un comunicat de presă.

MAE promite să analizeze modificările legislative din Italia pentru a vedea dacă sunt conforme cu legislaţia UE.

„Ministerul Afacerilor Externe evaluează măsurile luate de autorităţile italiene pentru a se asigura că acestea sunt în deplină conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă şi nu afectează drepturile cetăţenilor români, luând în considerare efectuarea tuturor demersurilor legale în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români rezidenţi în Republica Italiană, inclusiv sesizarea Comisiei Europene cu privire la posibilele incompatibilităţi ale normelor recent introduse cu legislaţia europeană.”

„Demersurile MAE vizează asigurarea că acţiunile autorităţilor italiene nu aduc atingere liberei circulaţii şi a tuturor drepturilor stabilite prin normele obligatorii ale Uniunii Europene. Totodată, reamintim cetăţenilor români că, în eventualitatea în care sunt afectaţi de un caz de încălcare a legislaţiei Uniunii Europene de către autorităţile unui alt stat membru, pot apela la asistenţa oferită de către serviciul SOLVIT”.

Românii din Italia, nemulţumiţi de schimbarea Codului rutier

Peste 200 de români şi-au transmis nemulţumirile pe pagina de Facebook a Ambasadei de la Roma, în care erau informaţi de modificarea Codului rutier din Italia. Potrivit noului articol 93, se interzice persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în altă ţară. Amenzile sunt între 712 şi 2.848 euro.

Presa italiană a relatat deja cazuri în care şoferi având maşini cu numere de înmatriculare româneşti au fost opriţi de Poliţie şi amendaţi.

Sursa Gandul.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

16-18 iulie 2026 | Val de căldură puternic, dar și furtuni severe, în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 37 de grade și vijelii

Ioana Oprean

Publicat

în

Val de căldură puternic, dar și furtuni severe, în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 37 de grade și vijelii Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 16 iulie 2026, o informare meteorologică și trei avertizări Cod Galben, valabile în perioada 16–18 iulie 2026, două dintre avertizări vizând și județul Alba. Potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Atac cibernetic la ANCPI: Aplicația de cadastru și carte funciară nefuncționale până la sfârșitul săptămânii

Ioana Oprean

Publicat

în

Atac cibernetic la ANCPI: Aplicația de cadastru și carte funciară nefuncționale până la sfârșitul săptămânii Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat miercuri, 15 iulie 2026, că a fost ținta unui atac cibernetic, incident care a dus la cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. Deși sistemele informatice sunt indisponibile de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | Cine primește pensia minimă și care sunt criteriile de acordare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2026 | Cine primește pensia minimă și care sunt criteriile de acordare Foarte mulți români consideră că pensia minimă garantată poate fi obținută odată cu împlinirea vârstei de pensionare, indiferent de câți ani au contribuit la sistemul public de pensii. În realitate, legea impune un stagiu minim de cotizare pentru deschiderea dreptului la pensie. […]

Citește mai mult