Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze sau să meargă la sediul poliției și pedepse cu închisoarea pentru cei care împiedică luarea unor măsuri de către organele de ordine publică
Noi fapte pentru care vei putea face închisoare sau vei fi amendat mai aspru de polițiști sunt prevăzute într-un proiect de lege care a trecut tacit de Senat și se află aproape de votul final la deputați.
Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze sau să meargă la sediul poliției, precum și pedepse cu închisoarea pentru cei care împiedică luarea unor măsuri de către organele de ordine publică sunt prevăzute într-un proiect de lege care a trecut tacit de Senat și se află aproape de votul final la deputați.
Proiectul va clarifica, de asemenea, și care sunt situațiile în care se va cere legitimarea persoanei sau să se deplaseze la sediul poliției, precum și situațiile în care polițistul va avea dreptul să folosească forța fizică contra unei persoane.
Numeroase schimbări în relația cetățeanului cu organele de poliție vor putea avea loc în viitorul apropiat. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, document ce conține multe modificări în această materie, a trecut tacit de Senat exact în forma pe care Guvernul a dat undă verde.
Documentul se află acum la deputați, care au adus deja câteva amendamente proiectului propus spre adoptare în curând (aceștia au votul decisiv). După ce va fi adoptat de deputați, proiectul se va aplica doar după ce e aprobat de șeful statului prin decret și publicat în Monitorul Oficial.
Prima chestiune vizată de acest proiect e legată de legitimarea persoanelor. În primul rând, cei care vor refuza să se legitimeze vor primi amenzi între 500 și 1.500 de lei (acum se pot da amenzi între 100 și 500 de lei).
Dacă la acest moment nu se specifică foarte clar când se poate cere legitimarea unei persoane, proiectul cuprinde o listă care enumeră astfel de situații: de pildă, dacă există suspiciunea că pregătește o faptă ilegală, cu ocazia unor controale/razii sau încearcă să pătrundă într-un loc cu acces restricționat.
Cei care nu vor avea acte de identitate pentru a se legitima vor putea fi supuși amprentării, inclusiv fotografierii, urmând ca polițistul să facă publică fotografia/înregistrarea/schița persoanei a cărei identitate nu poate fi stabilită altfel, tocmai pentru a se încerca stabilirea identității. Aceste măsuri se vor realiza, potrivit documentului, chiar și în lipsa consimțământului acelei persoane.
Apoi, se va face o enumerare clară a situațiilor în care persoana poate fi obligată să meargă la secție (de exemplu, atunci când nu i se poate stabili identitatea, când există suspiciunea că pregătește săvârșirea unei fapte ilegale etc.).
Practic, dacă persoana nu poate fi legitimată, se va cere acesteia să meargă la secție, iar refuzul de a merge la secție va fi pedepsit mai aspru, adică cu o amendă între 500 și 1.500 de lei, față de maximum 500 de lei, cât este acum amenda. Cei care vor fi conduși la secție vor fi supuși, în toate situațiile, controlului corporal, al bagajelor și vehiculului.
Apoi, cei care, deși au fost avertizați, vor împiedica organul de ordine publică să-și îndeplinească obligațiile de serviciu privind legitimarea, controlul corporal, al bagajului sau al vehiculelor ori vor împiedica conducerea cuiva la sediul poliției vor risca un dosar penal.
Aici, proiectul prevede o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la un an sau o amendă penală, dar care nu se va aplica tocmai persoanei care va fi vizată de respectivele măsuri, ci altor persoane, care încearcă împiedicarea acestora.
Organele de poliție vor avea dreptul de a cere oricărei persoane care face obiectul unei măsuri polițienești să renunțe temporar la anumite obiecte pe care le-ar putea folosi pentru un atac armat; iar aici proiectul nu se referă doar la arme, ci și la diverse alte obiecte ce pot pune viața polițistului/altei persoane în pericol, dar și la animale.
În fine, polițiștii vor avea dreptul de a folosi forța fizică pentru a se opune rezistenței persoanei care, spre exemplu, refuză să meargă la sediul poliției, refuză percheziția ori aplicarea cătușelor. La acest capitol, proiectul va aduce, de asemenea, o detaliere a situațiilor în care se poate folosi constrângerea, cum anume se va face asta ș.a.m.d.
Ceea ce va face, în realitate, acest proiect de lege, pe lângă modificarea/introducerea unor sancțiuni, va fi să pună în mai multe cuvinte și în exprimări mai clare lucruri care, în mare parte, pot fi făcute și la acest moment de către organele de poliție, dar care sunt adesea contestate de către cei vizați de măsuri.
Așa cum se arată în nota de fundamentare a proiectului, cei care au contestat aceste măsuri de-a lungul timpului s-au folosit tocmai de faptul că legile nu sunt suficient de explicite și de detaliate.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie să obțină votul favorabil în Camera Deputaților, să fie aprobat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România Valoarea maximă a tichetelor de masă ar putea crește de la 45 la 50 de lei pe zi, începând din luna noiembrie 2026. Deputașii PSD Marius Budăi și Adrian Solomon au depus în Parlament un […]
Care va fi următoarea minivacanță în 2026: Patru zile libere consecutive rămase până la finalul anului
Care va fi următoarea minivacanță în 2026: Patru zile libere consecutive rămase până la finalul anului Angajații din România care așteaptă cu nerăbdare următoarea minivacanță vor mai avea de așteptat până la finalul lunii noiembrie. Mai exact, următoarea perioadă cu mai multe zile libere consecutive este programată abia la sfârșitul lunii noiembrie și va fi, […]
Foto | Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”
Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste” Primăria Sibiu lansează o nouă ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”, prin care îi invită pe locuitori și pe reprezentanții firmelor să contribuie la atmosfera sărbătorilor de iarnă, decorând clădirile și spațiile pe […]
