Rămâi conectat

Actualitate

Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze sau să meargă la sediul poliției și pedepse cu închisoarea pentru cei care împiedică luarea unor măsuri de către organele de ordine publică

Publicat

în

Noi fapte pentru care vei putea face închisoare sau vei fi amendat mai aspru de polițiști sunt prevăzute într-un proiect de lege care a trecut tacit de Senat și se află aproape de votul final la deputați. 

Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze sau să meargă la sediul poliției, precum și pedepse cu închisoarea pentru cei care împiedică luarea unor măsuri de către organele de ordine publică sunt prevăzute într-un proiect de lege care a trecut tacit de Senat și se află aproape de votul final la deputați.

Proiectul va clarifica, de asemenea, și care sunt situațiile în care se va cere legitimarea persoanei sau să se deplaseze la sediul poliției, precum și situațiile în care polițistul va avea dreptul să folosească forța fizică contra unei persoane.

Elit - Gustul Desăvârșit

Numeroase schimbări în relația cetățeanului cu organele de poliție vor putea avea loc în viitorul apropiat. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, document ce conține multe modificări în această materie, a trecut tacit de Senat exact în forma pe care Guvernul a dat undă verde.

Documentul se află acum la deputați, care au adus deja câteva amendamente proiectului propus spre adoptare în curând (aceștia au votul decisiv). După ce va fi adoptat de deputați, proiectul se va aplica doar după ce e aprobat de șeful statului prin decret și publicat în Monitorul Oficial.

Prima chestiune vizată de acest proiect e legată de legitimarea persoanelor. În primul rând, cei care vor refuza să se legitimeze vor primi amenzi între 500 și 1.500 de lei (acum se pot da amenzi între 100 și 500 de lei).

Dacă la acest moment nu se specifică foarte clar când se poate cere legitimarea unei persoane, proiectul cuprinde o listă care enumeră astfel de situații: de pildă, dacă există suspiciunea că pregătește o faptă ilegală, cu ocazia unor controale/razii sau încearcă să pătrundă într-un loc cu acces restricționat.

Cei care nu vor avea acte de identitate pentru a se legitima vor putea fi supuși amprentării, inclusiv fotografierii, urmând ca polițistul să facă publică fotografia/înregistrarea/schița persoanei a cărei identitate nu poate fi stabilită altfel, tocmai pentru a se încerca stabilirea identității. Aceste măsuri se vor realiza, potrivit documentului, chiar și în lipsa consimțământului acelei persoane.

Apoi, se va face o enumerare clară a situațiilor în care persoana poate fi obligată să meargă la secție (de exemplu, atunci când nu i se poate stabili identitatea, când există suspiciunea că pregătește săvârșirea unei fapte ilegale etc.).

Practic, dacă persoana nu poate fi legitimată, se va cere acesteia să meargă la secție, iar refuzul de a merge la secție va fi pedepsit mai aspru, adică cu o amendă între 500 și 1.500 de lei, față de maximum 500 de lei, cât este acum amenda. Cei care vor fi conduși la secție vor fi supuși, în toate situațiile, controlului corporal, al bagajelor și vehiculului.

Apoi, cei care, deși au fost avertizați, vor împiedica organul de ordine publică să-și îndeplinească obligațiile de serviciu privind legitimarea, controlul corporal, al bagajului sau al vehiculelor ori vor împiedica conducerea cuiva la sediul poliției vor risca un dosar penal.

Aici, proiectul prevede o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la un an sau o amendă penală, dar care nu se va aplica tocmai persoanei care va fi vizată de respectivele măsuri, ci altor persoane, care încearcă împiedicarea acestora.

Organele de poliție vor avea dreptul de a cere oricărei persoane care face obiectul unei măsuri polițienești să renunțe temporar la anumite obiecte pe care le-ar putea folosi pentru un atac armat; iar aici proiectul nu se referă doar la arme, ci și la diverse alte obiecte ce pot pune viața polițistului/altei persoane în pericol, dar și la animale.

În fine, polițiștii vor avea dreptul de a folosi forța fizică pentru a se opune rezistenței persoanei care, spre exemplu, refuză să meargă la sediul poliției, refuză percheziția ori aplicarea cătușelor. La acest capitol, proiectul va aduce, de asemenea, o detaliere a situațiilor în care se poate folosi constrângerea, cum anume se va face asta ș.a.m.d.

Ceea ce va face, în realitate, acest proiect de lege, pe lângă modificarea/introducerea unor sancțiuni, va fi să pună în mai multe cuvinte și în exprimări mai clare lucruri care, în mare parte, pot fi făcute și la acest moment de către organele de poliție, dar care sunt adesea contestate de către cei vizați de măsuri.

Așa cum se arată în nota de fundamentare a proiectului, cei care au contestat aceste măsuri de-a lungul timpului s-au folosit tocmai de faptul că legile nu sunt suficient de explicite și de detaliate.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie să obțină votul favorabil în Camera Deputaților, să fie aprobat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

INCENDIU în Ighiu: Un atelier de tâmplărie a luat foc. Pompierii au intervenit

Publicat

în

INCENDIU în Ighiu: Un atelier de tâmplărie a luat foc. Pompierii au intervenit

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, în localitatea Ighiu. Din primele date, incendiul se manifestă la un atelier de tâmplărie.

Potrivit ISU Alba, la fața locului intervin pompierii din Alba Iulia alături de serviciul de voluntari din Ighiu.

La fața locului intervin pompierii cu trei autospeciale.

Elit - Gustul Desăvârșit

UPDATE 21.18: La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta fără flacără, la panoul electric al atelierului. La momentul de față incendiul este localizat, se lucrează la stingerea acestuia.

Fără alte probleme.

Misiunea este în dinamică, știre în curs de actualizare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

De 30 de ani ne chinuim să facem agricultură: În ce măsură își poate hrăni statul român propriul popor în cazul unei crize alimentare

Publicat

în

De 30 de ani ne chinuim să facem agricultură: În ce măsură își poate hrăni statul român propriul popor în cazul unei crize alimentare

România are toate datele pentru a deveni unul dintre marii producători de hrană ai Europei. Avem mult pământ roditor, cu ape din care putem iriga, cu o climă care încă ne ajută să facem agricultură.

O comoară care ar putea să hrănească peste 80 de milioane de oameni, dacă am înțelege cât de valoaroasă este și ce trebuie făcut. Duminică, la “România, te iubesc!”, aflăm în ce măsură țară noastră își poate hrăni propriul popor în cazul unei crize alimentare.

70% din toată suprafață agricolă este împărțită între micii fermieri, care fac o agricultură de subzistență și nu produc mare lucru. De 30 de ani ne chinuim fără succes să reparăm sistemele de irigații pe care tot noi le-am distrus. În 2020, an secetos, deficitul între importuri și exporturi a fost de aproape două miliarde de euro.

Elit - Gustul Desăvârșit

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: “Copilul rade. Iubirea și înțelepciunea mea e jocul. Adolescentul cânta. Jocul și iubirea mea e înțelepciunea…”

Mai marele agriculturii românești e relexat, inspirat și optimist.

″…Dar eu sunt optimist”

Nu la fel de optimiști sunt, însă, agricultorii din Dobrogea și estul României, unde seceta bate la ușa.

Analizele arată că, anul acesta, vom recolta cu 10-20% mai puțin decât în 2021, când am produs de trei ori mai multe cereale decât am consumat. Din 11 milioane de tone de grâu, șapte au plecat peste graniță. Din 15 milioane de tone de porumb, nouă au luat calea exportului, pentru că industria procesatoare, care ar da plus valoare producției agricole, nu prea există. Avem un million 200 de mii de vaci de lapte, însă doar 300 de mii sunt în ferme mari. Restul, în gospodării, iar țară noastră importă masiv carne și lapte.

Ionuț Lupu, reprezentantul Asociației Holstein Ro: Dacă în Ungaria subvenția primesc 800 euro pe animal, În România în cazul unor unor ferme industriașe, subvenția nu depășește 250 -300 de euro

Dr. Mihai Petcu, proprietar al unei ferme de vaci: “În jurul Bucureștiului au fost 42 de ferme care asigurau lapte”.

Duminică, la “România, te iubesc!” vedeți cât lapte poate asigura țara noastră pentru propriii locuitori. Tot atunci, vedem cum stăm și la capitolul carne.

Alexandru Baciu, proprietarul unei ferme de vaci: “Fermele tot noi le-am distrus, n-avem strategie”

Iar toate aceste probleme au un numitor comun: lipsa de viziune a autorităților și dispartitia specialiștilor din agricultură. România are 57 de licee cu profil agricol. Duminică, îl vizitam pe cel din Turnu Măgurele.

Cum putem să producem și să procesăm mai mult, cum ajută tehnologia de ultima generație agricultura, dar și câți bani vor ajunge în agricultara românească sunt întrebări la care răspundem duminică, la „România, te iubesc!”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

FOTO| Tinerii din Lunca Mureșului s-au întâlnit azi, la o dezbatere pe tema „CE IȚI DOREȘTI PENTRU COMUNITATEA TA?”

Publicat

în

Tinerii din Lunca Mureșului s-au întâlnit azi, la o dezbatere pe tema CE IȚI DOREȘTI PENTRU COMUNITATEA TA?

Au venit cu multe idei și propuneri de îmbunătățire a vieții în comună, idei pe care le-au discutat și le-au trecut pe hârtie.

Unitate și solidaritate, egalitate între etnii, realizarea unui after school, construirea unei grădinițe cu program prelungit, asfaltarea tuturor străzilor, sprijinirea dezvoltării agriculturii, modernizarea căminului cultural, inițierea unor cursuri de prim ajutor, organizarea unor tabere de vară, dotarea bibliotecii comunale cu mai multe cărți, dezvoltarea unor cluburi (șah, sport, lectură), oferirea de informare pentru tinerii care vor să acceseze fonduri nerambursabile, informarea cetățenilor comunei în legătură cu importanța protejării mediului, asigurarea transportului școlar pentru liceeni…sunt doar câteva dintre dorințele tinerilor .

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru a nu rămâne doar niște dorințe scrise pe hârtie, ideile vor fi prezentate primăriei comunei, sub forma unei scrisori deschise.

Cartoanele scrise vor fi afișate în centrul comunei, pentru a putea fi văzute de locuitori, care pot scrie, la rândul lor, ce își doresc pentru comunitatea lor.

Dezbaterea constituie prima activitate din cadrul proiectului Erasmus Plus KA 210 ” Involved young people-developed communities”

Concomitent, partenerii din proiect Koinokalo Aps- din Italia și Asociatia World of Change din Macedonia de Nord, derulează la rândul lor dezbatere stradală, pentru a afla ce își doresc tinerii pentru comunitățile lor.

Ideile tuturor participanților (din toate țările) se vor regăsi în grupul de Facebook al proiectului-https://www.facebook.com/Involved-young-people-developed-communities-101334545831556 astfel că tinerii vor putea vedea dacă problemele comunităților din tări diferite sunt aceleași sau s-aud sunt și ele diferite.

Este o primă interacțiune între participanți, urmând ca tinerii să se întâlnească în august, pentru prima mobilitate în România.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare