Curier Județean

Amenzi de peste 24.000 lei, 214 persoane verificate și o persoană reținută de polițiști într-o acţiune cu efective suplimentare, la Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Aiud au organizat o acţiune cu efective mărite, în municipiul Aiud şi pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Aiud. Au fost aplicate 92 de amenzi, au fost constatate 3 infracțiuni, în flagrant, iar o persoană a fost reținută.

Petrecerea Divorțaților

La data de 30 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud şi cei ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Aiud precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 148 de autovehicule, legitimate 214 persoane și au fost constatate, în flagrant delict, 3 infracțiuni.

Polițiștii au constatat 92 de abateri contravenționale, sancționate cu amenzi în valoare totală de 24.010 de lei, majoritatea (86) pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

Au fost reținute 3 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Polițiștii au pus în executare un mandat de aducere, iar față de o persoană au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista 

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]

Citește mai mult