Actualitate

Amenzi de 850 de lei pentru consumul de alcool în spaţiul public şi pătrunderea fără drept în incinta Hidroelectrica

Bogdan Presecan

Publicat

în

Consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public şi pătrunderea fără drept în incinta unei societăţi comerciale sunt faptele pentru care 4 persoane au fost sancţionate luni, 19 mai a.c., de jandarmii din Şugag, cu amendă în valoare totală de 850 de lei.

Potrivit ofiţerului de Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu publicul, maior  Jurcoveţ Cosmin, “în timp ce se afla în staţia de autobuz din Şugag, Ioan C., în vârstă de 31 de ani, din Şpring, a fost depistat la ora 14.30 consumând alcool de un echipaj de jandarmerie. Bărbatul şi-a motivat gestul prin faptul că a vrut să se “răcorească”. Jandarmii i-au reamintit că Legea 61/ 1991, republicată, interzice consumul de alcool în spaţiul public şi l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 de lei.

La ora 16.20 un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului Montan Şugag a intervenit în localitatea Tău, deoarece, în perimetrul unei proprietăţi aparţinătoare Hidroelectrica, fusese semnalată prezenţa a trei persoane. Este vorba de doi concubini – O.M. (39 de ani) şi E.P. (34 de ani) – domiciliaţi în localitatea Tău, care, însoţiţi de fiul minor, intraseră în incintă cu intenţia de a colecta resturi metalice şi a le valorifica în interes personal. Cei trei au fost sancţionaţi cu amendă totală în valoare de 750 de lei.

Având în vedere că, odată cu încălzirea vremii, de regulă se constată o mai mare incidenţă a faptelor de încălcare a normelor care reglementează consumul de alcool în spaţiul public şi accesul neautorizat în sediul persoanelor fizice sau juridice, reamintim câteva prevederi legale care reglementează acest domeniu:

-Violarea sediului profesional,  art. 225 Cod Penal,  –    Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

-Pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, art. 2, pct. 13 din  Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice – pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine – se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei;

-Consumul de alcool în public, art. 2, pct. 23 din Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice – consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Pilonul II de pensii, câștig net de miliarde de euro pentru participanți: Care este valoarea exactă

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026 | Pilonul II de pensii, câștig net de miliarde de euro pentru participanți: Care este valoarea exactă După 18 ani de funcționare, Pilonul II de pensii private obligatorii a devenit unul dintre cele mai solide instrumente de economisire din România, administrând active de peste 43 de miliarde de euro și generând pentru participanți […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul leagă sporurile din PNRR de performanță: Majorarea de 40% va fi acordată pe baza evaluărilor lunare

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul leagă sporurile din PNRR de performanță: Majorarea de 40% va fi acordată pe baza evaluărilor lunare Guvernul pregătește schimbări importante în modul de acordare a majorărilor salariale pentru personalul implicat în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin completarea Hotărârii Guvernului nr. 29/2018, decisă miercuri, 3 iunie 2026, Executivul introduce un mecanism […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Mii de membri ai sindicatului Sanitas din Alba și alte județe, protest în Capitală: „Noi avem grijă de oameni, nu suntem o cheltuială”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mii de membri ai sindicatului Sanitas din Alba și alte județe, protest în Capitală: „Noi avem grijă de oameni, nu suntem o cheltuială” Mii de membri ai sindicatului Sanitas au protestat, miercuri, 3 aprilie 2026, în Capitală, în fața Guvernului, împotriva proiectului noii legi a salarizării. Ei s-au deplasat ulterior către Piața Constituției. Protestatarii au […]

Citește mai mult