Amenzi de 50.000 de lei aplicate de inspectorii ITM, la trei firme din Alba care deţineau muncitori la negru
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Alba a continuat seria controalelor ce vizează angajatori care folosesc munca la negru şi a aplicat noi sancţiuni. În perioada 30 iunie – 4 iulie 2014, trei firme din judeţ au fost amendate de inspectorii ITM, cu suma totală de 50.000 de lei. În aceeaşi perioadă, au fost efectuate controale la 43 de unităţi comerciale în domeniul relaţiilor de muncă şi au fost aplicate în total 5 sancţiuni.
Cele trei firme sancţionate pentru că deţineau la muncă persoane fără forme legale de angajare sunt PFA Sibişan Liviu Livius, care a fost depistat cu trei persoane muncind “la negru” şi a primit o amendă de 30.000 de lei, S.C. Peco Apuseni SRL şi S.C. Esxpert Ferm Land SRL, amendate cu câte 10.000 de lei, pentru că au avut la muncă câte o persoană fără forme legale de angajare.
Alte sancţiuni în valoare de 2.500 de lei au fost aplicate pentru nereguli depistate la unele dintre celelalte unităţi comerciale care au fost controlate.
De asemenea, în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă au fost controlate 23 de unităţi comerciale şi au fost aplicate 6 sancţiuni, din care 5 avertismente şi 1 amendă de 3.500 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026: Când aduc poștașii banii În noiembrie 2026, pensionarii din România vor primi pensiile după un calendar adaptat zilelor lucrătoare, potrivit unui anunț al autorităților. Distribuirea prin intermediul Poștei Române va începe luni, 2 noiembrie, cu o zi mai târziu decât data obișnuită de început a lunii, deoarece […]
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar
Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]
