Ambiții și orgolii în derby “de Alba” de la Galda, Industria – Performanța Ighiu, sâmbătă, 28 aprilie
Când se întâlnesc reprezentantele fotbalistice ale celor două comune despărțite de numai 11 kilometri nici nu mai contează pozițiile din clasament, respectiv Industria (locul 4, 44 de puncte) și Performanța Ighiu (poziția secundă, cu trei puncte mai mult).
Sâmbătă, la ora 17.00, la Galda de Jos se dispută penultimul derby “de Alba” al stagiunii, precedentele trei dueluri directe în eșalonul terț fiind indecise (în tur, pe “Cetate”, 1-1). Exceptându-l pe Seiwerth (Performanța) – suspendat, efectivele sunt complete pentru întâlnirea ce are loc la concurență cu confruntarea de pe “Cetate”, dintre Unirea Alba Iulia și “U” Cluj. “Ne așteaptă un joc dificil, întâlnim o echipă cu jucători de mare calitate individuală, o conducere tehnică profesionistă și o conducere administrativă inteligentă, care de-a lungul timpul devine și experimentată. Dar noi Industria, în ciuda rezultatelor ce nu ne satisfac pe teren propriu, credem în șansa noastră”, a precizat antrenorul gazdelor, Paul Ciucă. “Un asemenea derby județean implică inerent orgolii și ambiții. Nădăjduiesc la un joc sportiv, la finele căruia noi să fim învingători”, a spus Mihai Manea, ce va reveni pe banca tehnică a Performanței. Amfitrionii, “campionii deplasărilor”, nu se regăsesc în fața fanilor (un singur gol în 2018), iar gruparea ighiană vine după două succese la rând fără gol primit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – dublă victorioasă, LPS Sebeș – victorie și eșec, în campionatele de juniori Under 19 și Under 17
CSM Unirea Alba Iulia – dublă victorioasă, LPS Sebeș – victorie și eșec, în campionatele de juniori Under 19 și Under 17, organizate de Federația Română de Fotbal În etapa a 18-a a Seriei 8, în dreptul conjudețenelor CSM Unirea Alba Iulia (la primele reprezentații interne din acest an) și LPS Sebeș s-au strâns 3 […]
FOTO: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-2, în prima semifinală din Divizia A1! Emoții majore pentru campioană, care a revenit de la 0-2!
Volei Alba Blaj a învins Corona Brașov 3-2, în prima semifinală din Divizia A1! Emoții majore pentru campioană, care a revenit de la 0-2! Volei Alba Blaj a învins în „Alba Blaj” Arena, pe Corona Brașov, scor 3-2, un succes cu emoții pentru deținătoarea titlului, obligată să revină de la 0-2, după o prestație modestă […]
CSM Unirea Alba Iulia, pe ultima poziție la turneul final 8 al Conference Cup | Iarăși eșec cu Galatasay Istanbul
CSM Unirea Alba Iulia, pe ultima poziție la turneul final 8 al Conference Cup | Un nou eșec cu Galatasaray Istanbul CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, s-a clasat pe ultima poziție, la Atena, în cadrul turneului 8 al Conference League. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eșec în Conference Cup, […]