Ştirea zilei

Ambasadorul Canadei susține că nu face lobby pentru proiectul Roșia Montană, deși a susținut o conferință despre minerit la Alba Iulia

Bogdan Presecan

Publicat

în

Prezent la Alba Iulia, unde a susținut o conferință pe tema “Responsabilitatea socială corporatistă în domeniul exploatării resurselor naturale şi asigurarea dezvoltării durabile”, ambasadorul Canadei în România, Excelența Sa Philippe Beaulne, a afirmat că această acțiune diplomatică nu este una de “lobby” pentru proiectul de exploatare a aurului și argintului de la Roșia Montană, al companiei canadiene Gabriel Resources.

Petrecerea Divorțaților

La evenimentul organizat în Sala Senatului a Universității ”1 Decembrie 1918” au mai participat rectorul Daniel Breaz, prorectorul Moise Achim, ÎPS Irineu Arhiepiscopul Albei Iulia, Diana Câmpan purtătorul de cuvânt al universităţii, Nelu Fleșer reprezentatul Prefecturii Alba și alți invitați interesați de mineritul responsabil în zona Munților Apuseni. Una dintre oficialitățile care inițial și-a confirmat prezența la conferință, inspectorul general școlar Dorin Sandea nu a mai participat la eveniment. Din partea ÎSJ au participat însă inspectorii Codruța Lodroman, purtător de cuvânt al instituției și Alina Bud, specialist în proiecte europene.

Întrebat la sfârșitul prezentării, după ce inițial Excelența Sa Philippe Beaulne a afirmat că nu se află la Alba Iulia pentru a face lobby pentru Gabriel Resources, dacă susține începerea exploatării de la Roșia Montană, de către societatea canadiano-română “Roșia Montană Gold Corporation”, ambasadorul Canadei a oferit un răspuns diplomatic:

“Știu că este o întreagă dezbatere pe acest subiect care îi privește în primul rând pe români.

Mă aflu aici doar ca să explic ce ne așteptăm de la companiile miniere canadiene care activează în acest domeniu, din punct de vedere tehnic, social și de mediu. Nu facem acest lucru în legătură cu un proiect specific sau o anumită companie.

În cazul proiectelor în general este responsabilitatea autorităților și a acționarilor societății, ele sunt cele două părți care vor lua decizia dacă proiectul continuă sau nu.

Ce sperăm noi, din perspectiva Guvernului Canadei, este ca deciziile să fie luate la timpul potrivit, în cadrul unui proces firesc și transparent. Asta este ceea ce contează!”,  a explicat declarat ambasadorul Canadei în România.

„Scopul seminarului este acela de a prezenta politica Guvernului Canadei cu privire la companiile miniere, de la perioada de configurare a unui posibil proiect, până la etapa de închidere a proiectului. Seminarul este conceput să sublinieze:

-importanța protejării unui mediu sănătos

-importanta sprijinului acordat comunitatilor și regiunilor pentru ca acestea să prospere pe baza industriei miniere”, și-a început ambasadorul disertația.

În cadrul prezentării sale, Excelența Sa Philippe Beaulne, a expus mai multe idei legate de perspectiva canadiană asupra  mineritului responsabil în lume și în România:

–          Industriile extractive reprezintă o resursă majoră a prosperității economiei canadiene. Investind în această resursă națională, Canada a devenit totodată un lider important în sectorul extractiv la nivel mondial.

–          Canada este stat membru al Convenției ONU împotriva corupției.

–          Evaluarea mediului este o procedură aflată în competența autorităților naționale și locale destinată să identifice și să evalueze potențialele efecte asupra mediului pe care le-ar produce un proiect – evaluare întreprinsă anterior lansării proiectului.

–          Companiile miniere preferă să angajeze forță de muncă locală – din comunitatea locală. Candidații ideali locuiesc deja în apropierea unor exploatări miniere și cunosc terenul, geografia și clima.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1

Ioana Oprean

Publicat

în

Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]

Citește mai mult