Politică Administrație

Alin Cucui, PDL Alba: ”Cele mai multe investiții din comuna Sâncel au fost finanțate de Consiliul Județean”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În replică la declarațiile primarului liberal Ilie Frățilă, de la Sâncel, care a spus recent, într-o conferință de presă, că în mandatul trecut, în care Consiliul Județean Alba era condus de o majoritate PDL, comunitatea pe care o reprezintă a fost defavorizată, vicepreședintele Alin Cucui a precizat:

În primul rând vreau să fie foarte clar că nu-mi doresc să intru într-o polemică cu domnul primar, pe care îl respect la fel cum îi respect pe toți ceilalți primari din județul Alba, indiferent de  apartenenta lor politică; în al doilea rând, ca vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, nu pot să fiu de acord cu o astfel de afirmație, pentru simplul motiv că ea mi se pare regretabilă și nedreaptă în condițiile în care cea mai mare parte a investițiilor derulate în comuna Sâncel în ultimii ani au fost realizate cu sprijinul Consiliului Județean Alba”.

Reprezentantul administrației județene a dat ca exemple reabilitarea si modernizarea DJ 107 (Blaj – Cetatea De Balta) care traverseaza interiorul localitatii Sâncel – realizată de către CJ Alba prin programul PHARE, contribuția de la nivel local fiind de 2,6 milioane de euro, prin care porțiunea de drum modernizată pe teritoriul comunei Sâncel a fost de 5.19 km cu o valoare de 274.376 euro.

Totodată, alimentarea cu apa a localitatii Sâncel s-a facut prin dispozitia Consiliului Judetean Alba, prin programul 687 și a prevăzut un racord în gospodaria de apa a municipiului Blaj, executandu-se o rețea de 10.7 km, valoarea lucrărilor fiind de 595,159 USD iar alimentarea cu apă a localitaților Iclod și Pănade s-a făcut în baza unui contract încheiat în data de 16 decembrie 2009, valoarea investiției ridicându-se  la 1.333.625 lei, proiectul fiind finanțat în proporție de 80% în baza HG nr. 577 la propunerea Consiliului Judetean Alba.

De asemenea, sumele repartizate de Consiliului Județean Alba  în perioada 2008-2013 pentru comuna Sâncel au fost în valoare totală de 1.458,50 mii de lei respectiv în anul 2008 – 439 de mii de lei, în anul 2009 – 160 de mii de lei, în anul 2010 – 97 de mii de lei, în anul 2011 – 277,5 de mii de lei, în anul 2012 – 215 de mii de lei, în anul 2013 – 270 de mii de lei, sume din care a fost modernizat și DC 22 Sâncel – Iclod”, a mai spus vicepreședintele CJ Alba.

Vă mai spus încă o dată că mie, afirmația domnului primar mi se pare nedreaptă. Dacă, din câte înțeleg, dânsul are acum probleme cu canalizarea la Iclod și Pănade, din câte știu face parte dintr-un partid care se află la guvernare, care cu siguranță îl poate ajuta. Mai important ar fi să ne spună ce a făcut acolo cu fonduri de la bugetul local pentru că, după cum vedeți, cea mai mare parte din investiții au fost făcute de noi, de Consiliul Județean”, a încheiat Alin Cucui.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.” Lucian Mândruță a reacționat după apariția lui Siegfried Mureșan la Digi24 și la desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. Mureșan a fost propus de președintele Nicușor Dan în contextul crizei politice prelungite, iar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult