Rămâi conectat

Politică Administrație

Alexandru Pereș: ”Victor Viorel Ponta se spală din nou pe mâini, ca Pilat din Pont”

Ioana Oprean

Publicat

în

*Declarație politică susținută în Senatul României

Domnule Preşedinte, Onorat Senat,

Dedublarea, minciuna şi laşitatea tind să devină „calităţi” definitorii pentru celebrul ,,copy-paste”  Victor-Viorel Ponta, prim-ministrul unui Guvern pe cale să ajungă de tristă amintire în panoplia politică a României.

În loc să-şi asume cu demnitate responsabilitatea unui răspuns clar de „DA” sau „NU” în legătură cu proiectul minier de la Roşia Montană, premierul-deputat continuă să prostească o ţară întreagă – cum a făcut-o şi în campania electorală – agitând nu numai populaţia, ci şi posibilii investitori de care România are atâta nevoie.

Nerespectarea legislaţiei, a procedurilor, eludarea punctelor de vedere ale unor ministere (exemplu: Ministerul Justiţiei), graba suspectă cu care pasează aiurea responsabilităţile mai delicate sau dure ale funcţiei de prim-ministru, transmiterea unui aşa-zis Proiect de lege Parlamentului – sunt tot atâtea  argumente  care conferă Guvernului Ponta atributele unui Guvern Cameleon! Parcursul politic al acestuia imită aidoma parcursul Guvernului Năstase (copy-paste a devenit  a doua natură a premierului).

Ne amintim cu toţii (iar cetăţenii României o fac deja cu mânie şi dispreț) cum s-a autointitulat la investire ,,cel mai cinstit Guvern”. Era vorba despre o echipă care a avut zece propuneri pentru miniştri urmăriți penal! După mai bine de un an, a devenit cel mai CINIC GUVERN, care nu face faţă provocărilor economice şi sociale ale momentului, deşi are o majoritate de 70% în legislativ. Auzim în Piaţa Universităţii în aceste zile, strigăte tot mai puternice de „Jos Guvernul Ponta!”.

Nevoile stringente ale societăţii româneşti  (locuri de muncă şi fonduri financiare, în primul rând) sunt uitate, fiind înlocuite de promovarea periculoasă a amatorismului în administraţie,  incompetenţa şi lipsa de viziune în construcţia şi aplicarea unei strategii de dezvoltare economică pe termen scurt şi mediu, demagogia, narcisismul TV-ist al premierului-deputat, care acutizează problemele românilor, în loc să le rezolve.

Proiectul minier de la Roşia Montană este şi va fi, cu certitudine, o problemă de decizie a Guvernului şi nu neapărat a Parlamentului!

Desigur, dezbaterile pe subiectul relansării mineritului sau a surselor energetice de viitor pot fi şi trebuie aduse spre clarificare aici, în Parlament. Decizia finală aparţine însă nu legislativului, ci puterii executive, deci Guvernului României!

Precedentul însă există şi el se numeşte Petrom SA, Sidex SA, Romtelecom etc. Numai că în cazul celor de mai sus, avizele ministerelor erau clare şi pozitive, nu neconcludente şi eludate, ca în cazul proiectului minier de la Roşia Montană.

Această ultimă ,,păcăleală” a USL ne va costa scump din cel puţin 3 puncte de vedere:

1) Despăgubirile, posibil a fi cerute de investitorul canadian la denunţarea contractului, vor zdruncina puternic finanţele ţării;

2) Va aduce cu sine decredibilizarea capacităţii guvernanţilor de a negocia cu claritate şi în mod decisiv cu parteneri dornici să investească în economia românească;

3) Va adânci falia creată între politicieni şi populaţia dezamăgită de prestaţiile aleşilor ei în Parlament, în administraţia publică, centrală şi locală. Iar aceasta din urmă este cea mai gravă consecinţă a demagogiei USL.

Credem că este momentul unei analize a guvernării de către Parlamentul României. Din păcate, opoziţia politică actuală nu reuşeşte încă să coaguleze masa critică pentru declanşarea unei moţiuni de cenzură. Am speranţa că, totuşi, există şi în USL parlamentari dispuşi să plece urechea la dezamăgirile populaţiei şi să ajute la iniţierea unui asemenea demers.

Vă mulțumesc.

Alexandru Pereș, senator PDL de Alba

FOTO: pdlsenat.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Au început lucrările de reabilitare a rețelei de apă și extindere a canalizării într-o localitate din Galda de Jos. Zeci de gospodării beneficiază de proiect

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare a rețelei de apă și extindere a canalizării într-o localitate din Galda de Jos. Zeci de gospodării beneficiază de proiect Au început lucrările la proiectul de reabilitare a rețelei de apă potabilă și extindere a canalizării menajere în satul Oiejdea, comuna Galda de Jos, investiție care vizează asigurarea accesului complet […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizare Piața Agroalimentară Alba Iulia: Sistem de climatizare și anveloparea parțială a fațadelor. Valoarea investiției, peste 16.000 lei Administrația din Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție DALI pentru proiectul ,,Modernizare Piața Agroalimentară prin anveloparea parțială a fațadelor cu o structură vitrată din aluminiu și instalare sisteme de ventilație și climatizare”.  Potrivit documentației, modernizarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea