Actualitate

Alegeri locale: Alexandru Dăncilă, un om pentru un oraş european !

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Frumuseţea unui oraş poate fi pusă în valoare şi de modul în care municipalitatea asigură curăţenia străzilor, a trotuarelor, aleilor şi parcurilor. Curăţenia oraşului este cartea de vizită a oricărui primar responsabil, ea trebuie şi păstrată, şi cred că numai împreună vom face oraşul nostru mai frumos şi mai curat. Avem pârghiile necesare şi determinarea pentru ca împreună să asigurăm şi să menţinem curăţenia Sebeşului. O nouă reorganizare a serviciului de salubritate, un program de curăţenie mult mai riguros, întreţinerea şi amenajarea zonelor verzi, toate acestea vor schimba faţa localităţii. Propun, de asemenea: *iniţierea unor campanii de curăţenie de sezon – vara, primăvara, toamna şi iarna, prin care cetăţenii să fie mobilizaţi la curăţarea zonelor în care locuiesc; *dezvoltarea unor acţiuni de voluntariat cu implicarea tinerilor în programe de salubrizare, de curăţire a zonelor verzi, de plantare a arbuştilor ornamentali, permanent, nu din 4 în 4 ani; *realizarea unui decor floral cu impact vizual plăcut asupra locuitorilor şi a celor care tranzitează Sebeşul. Aceste acţiuni nu vizează numai centrul oraşului, ci şi străzile laterale, Parcul Arini, zona Râpa Roşie, alte zone de interes turistic. Doresc ca propunerea mea să devină realitate, să aibă un ecou puternic în rândul locuitorilor Sebeşului, al instituţiilor sau persoanelor juridice care vor acelaşi lucru: un oraş curat şi plăcut. Responsabilitatea pentru toate proiectele amintite revine administraţiei locale, care va trebui să abordeze o altă gândire şi o altă tactică de rezolvare a acestui obiectiv prioritar. O altă problemă care îşi aşteaptă demult rezolvarea, sesizată de mulţi cetăţeni în întâlnirile pe cale le-am avut cu aceştia, sunt câinii fără stăpân, abandonaţi pe străzi. În acest caz se impune aplicarea prevederilor legale privind înfiinţarea adăposturilor pentru câinii fără stăpân, ţinând seama de deviza unui bun creştin că şi aceste fiiinţe trebuie să trăiască, dar nu pe străzi. Îmi propun demararea de urgenţă a construcţiei unor adăposturi pe terenurile din proprietatea primăriei, respectând prevederile legale, pentru a le asigura animalelor fără stăpân o siguranţă optimă. Adăpostul va fi construit în afara oraşului, va cuprinde spaţii închise şi deschise pentru cazarea câinilor, spaţii amenajate pentru animalele aflate sub tratament, va fi monitorizat 24 de ore din 24, va fi dotat cu un cabinet veterinar ce va asigura preluarea fiecărui câine în parte, consultarea şi înregistrarea în adăpost. Strângerea câinilor comunitari se va face de serviciul de ecarisaj din cadrul SPAP Sebeş sau cu sprijinul oferit de asociaţiile de protecţie a animalelor care doresc să dea o mână de ajutor în această acţiune. Şi cetăţenii Sebeşului pot ajuta la implementarea acestui proiect printr-un simplu telefon gratuit – telverde – la primărie, prin care pot anunţa zonele în care se află câinii comunitari. În cadrul adăpostului, câinilor li se va asigura mâncare, apă, tratamente medicale şi se vor lua măsuri de protecţie a acestora în cazul temperaturilor sau fenomenelor meteorologice extreme. Animalele vor fi sterilizate, deparazitate şi vaccinate. Avem în vedere şi măsura adopţiei directe de la adăpost, fiind organizate periodic târguri de adopţie. Pentru buna derulare a proiectului, pe lângă investiţia asigurată din bugetul local, avem în vedere încheierea unor parteneriate pentru obiective distincte, şi anume: parteneriate cu asociaţiile de animale şi ONG-uri specializate pentru strângerea, sterilizarea, deparazitarea, vaccinarea câinilor comunitari, parteneriate cu restaurante sau cantine, fabrici de procesare a cărnii, pentru asigurarea hranei, sponsorizări, donaţii din partea iubitorilor de animale, dornici să susţină acest proiect. Vom promova programe de voluntariat în rândul tinerilor, pentru dezvoltarea proiectelor adăpostului şi răspândirea educaţiei în spiritul protecţiei animalelor. Pe termen lung, în funcţie de resursele umane şi financiare de care vom dispune, vom face recensământul şi microciparea câinilor din municipiul Sebeş şi localităţile aparţinătoare, chiar înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va proceda, conform legii, la pedepsirea actelor de violenţă împotriva animalelor.
Pentru a putea realiza toate aceste proiecte, pentru noi toţi şi pentru Sebeş, Lancrăm, Petreşti şi Rahău, votaţi în 10 iunie Alexandru Dăncilă primar şi echipa USL la Consiliul Local.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum poți avea grijă de animalele de companie pe caniculă? Recomandările IPJ Alba: ,,Oferiți-i apă proaspătă și un loc la umbră prietenului necuvântător”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum poți avea grijă de animalele de companie pe caniculă? Recomandările IPJ Alba: ,,Oferiți-i apă proaspătă și un loc la umbră prietenului necuvântător” IPJ Alba vine cu serie de recomandări pentru proprietarii de animale, în contextul informărilor meteo de caniculă și temperaturi extreme în Alba. Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă, vă recomandăm […]

Citește mai mult

Actualitate

Care sunt gradele militare din Armata Română. Cum este construită ierarhia, de la soldat la mareșal

Ioana Oprean

Publicat

în

Care sunt gradele militare din Armata Română. Cum este construită ierarhia, de la soldat la mareșal Armata Română are o ierarhie militară bine definită, în care gradele indică nivelul de autoritate, responsabilitate și experiență al militarilor. De la soldat și fruntaș până la colonel, general și, în situații excepționale, mareșal, fiecare treaptă are un rol […]

Citește mai mult

Actualitate

2-6 august 2026 | Zile de foc peste România: Cod portocaliu de caniculă în Alba și alte zone și cod roșu în trei județe. Temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

2-6 august 2026 | Zile de foc peste România: Cod portocaliu de caniculă în Alba și alte zone și cod roșu în trei județe. Temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis noi informări meteo de vreme deosebit de caldă în toate regiunile din România, în perioada 02 august, ora 10 – […]

Citește mai mult