Actualitate

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019, Turul II: Ora 19.30. Prezența la vot a depășit-o deja pe cea din turul precedent. Care este situația în ALBA

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit datelor furnizate de BEC, la ora 19.30 prezența la vot deja depășise cota înregistrată în turul anterior al alegerilor. Prezența la votul din țară a depășit-o, la ora 19:15, pe cea de la finalul turului I – 47,67% față de 47,66%.

Petrecerea Divorțaților

Se pare că românii se mobilizează mai mult către seară, în ceea ce privește exercitarea dreptului de vot. La ora 19.00, prezența la urne era de 47,12 %, după ce, mai bine de 8 milioane și jumătate dintre cetățeni au mers la urne pentru a-și exprima votul. Peste 15 minute, numărul celor prezenți l-a depășit pe cel înregistrat la finalul turului I.

La nivel județean, Alba a înregistrat o prezență de peste 50%, mai exact 51,57 %, potrivit datelor înregistrate până la ora 19, clasând județul nostru pe locul 8 la nivel național, după județele Ilfov, Cluj, Sibiu, Brașov, Giurgiu, Olt și Argeș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, ţara din UE cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze: Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România, ţara din UE cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze: Date Eurostat România a înregistrat, în primul semestru din 2026, cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană ale prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru gospodării, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Potrivit Eurostat, electricitatea s-a scumpit cu […]

Citește mai mult

Actualitate

Victor Pițurcă, la Curtea de Apel Alba Iulia! Fostul selecționer, martor în dosarul Extensiv, tun imobiliar de 20 milioane de euro!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Victor Pițurcă, la Curtea de Apel Alba Iulia! Fostul selecționer, martor în dosarul Extensiv, tun imobiliar de 20 milioane de euro! Fostul selecționer Victor Pițurcă (70 de ani) ia din nou calea justiției. El este citat ca martor, în 4 noiembrie, la Curtea de Apel Alba Iulia, într-un dosar instrumentat de DIICOT privind un presupus […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai bani în Pilonul II, dar nu știi unde sunt și câți s-au adunat? Cum afli la ce fond de pensii ești înscris și ce sumă ai în cont

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai bani în Pilonul II, dar nu știi unde sunt și câți s-au adunat? Cum afli la ce fond de pensii ești înscris și ce sumă ai în cont Românii care contribuie la Pilonul II de pensii pot verifica simplu atât fondul privat la care sunt înscriși, cât și valoarea economiilor acumulate de-a lungul anilor. […]

Citește mai mult