Ştirea zilei

Alegeri prezidențiale 2019 turul 2: In vechiul burg săsesc, municipiul Sebeș, Iohannis a făcut-o knockout pe Dăncilă!

Ioana Oprean

Publicat

în

Alegerile prezidențiale de astăzi au adus în municipiul Sebeș, o victorie clară pentru candidatul PNL, Klaus Iohannis.

Victoria acestuia în Sebeș a fost zdrobitoare, procentul obținut, fiind cel mai mare dintre orașele din județ.

Număr de voturi valabil exprimate – 13917

Număr de voturi Klaus Iohannis – 11351

Procent Klaus Iohannis – 81,56%

Număr de voturi Viorica Dăncilă – 2566

Procent Viorica Dăncilă – 18, 44%

„Sebeșul a demonstrat, încă o dată, că este un oraș european. Locurile sunt sfințite prin oameni, iar nouă, la Sebeș, la Petrești, la Lancrăm, la Răhău, normalitatea ne oferă liniștea și resursele pentru a construi proiectele comunității noastre. Le mulțumesc tuturor cetățenilor care și-au exercitat dreptul la vot. Mulțumesc echipei alături de care am obținut acest rezultat. Ne onorează și ne obligă alegerea făcută de cetățenii noștri. România urmează calea normalității, iar Sebeșul rămâne un reper important, atât din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al implicării civice și al exprimării fără echivoc în favoarea Președintelui Klaus Iohannis”, a declarat primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Se pare ca Sebeșul este pe locul doi sau trei pe țară, în ce privește municipiile, după Sibiu și probabil Mediaș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]

Citește mai mult