Alegeri prezidenţiale 2014 în Alba: consilierul judeţean Dan Cristian Paşca a votat împreună cu familia pentru normalitate în ţara noastră
Consilierul judeţean Dan Cristian Paşca, preşedintele PNL Câmpeni şi copreşedinte ACL din acelaşi oraş, s-a prezentat la vot alături de familie după miezul zilei, la secţia organizată la şcoala Gimnazială Câmpeni.
La ieșirea din secție acesta a precizat zâmbitor și optimist: ”Cred că viitorul președinte ar trebui să ne asigure că ceea ce se va întâmpla în țară va fi un act de normalitate, că nu va mai fi ceea ce a fost până acum în țară, o degringoladă totală între puteri. Sper că acesta să ne asigure că vom intra într-un proces de normalitate din toate punctele de vedere, să creeze condițiile și cadrul
necesar ca tinerii noștri să nu mai fie nevoiți să-și câștige pâinea dincolo de hotarele țării.”
Referitor la însușirile pe care ar trebui să le aibă viitorul președinte al țării, consilierul județean ne-a precizat: ” Cred că viitorul președinte ar trebui să aibă calitățile celui pe care l-am votat eu, să fie un om corect, să-și țină promisiunile, să fie un om care să aibă înțelepciunea necesară să adune în al doisprezecelea ceas clasa de politicieni și să-i pună să lucreze în slujba poporului.”
Ovidiu Culda
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
14 – 15 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
14 – 15 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 14-15 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă […]
Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2026: Programul Slujbelor de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2026: Programul Slujbelor de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia îi așteaptă pe credincioși sâmbătă, 14 noiembrie 2026, la sfintele slujbe prilejuite de sărbătorirea Sfântului Apostol Filip și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Ziua are o semnificație deosebită în calendarul bisericesc, fiind marcată […]
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
