Albaiulienii care dețin câini pot fi amendați dacă nu au plăcuță cu ,,Atenție, câine” pe porți sau îi plimbă fără lesă în oraș. Cum îi pot transporta cu autobuzul
Albaiulienii care dețin câini pot fi amendați dacă nu au plăcuță cu ,,Atenție, câine” pe porți sau îi plimbă fără lesă în oraș. Cum îi pot transporta cu autobuzul
Proprietarii de animale de companie din municipiul Alba Iulia vor trebuie să fie mult mai atenți atunci când își scot patrupezii la plimbare. Noul regulament privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Alba Iulia, aflat în consultare publică, introduce sancțiuni ferme pentru nerespectarea regulilor de conviețuire socială și administrare a domeniului public, vizând în mod direct deținătorii de câini.
Conform documentului oficial, printre faptele care constituie contravenție se numără în mod explicit „accesul în parcuri a câinilor de companie fără lesă” (Capitolul IV, lit. d, poziția 24). Cei care aleg să își lase câinii liberi în spațiile verzi destinate relaxării riscă amenzi usturătoare:
*Persoane fizice: între 500 și 1.000 de lei;
*Persoane juridice: între 1.000 și 5.000 de lei.

Pe lângă obligativitatea lesei în parcuri, noul regulament de gospodărire locală aduce o serie de alte prevederi stricte și amenzi clare pentru deținătorii de animale:
Curățenia în spațiile publice: Posesorii de patrupezi au obligația legală de a strânge mizeria lăsată de animale. „Necurățarea de către proprietari a excrementelor lăsate în toate locurile publice unde circulația animalelor este permisă sau nu” (lit. c, poziția 11) se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 RON pentru persoanele fizice și de la 1.000 la 5.000 de lei pentru persoanele juridice.
Igienizarea spațiilor comune: Regulamentul pedepsește „neasigurarea de către deținătorii de animale de companie a curățeniei și igienei pe spațiile comune din imobilele de locuit” (lit. c, poziția 10) cu amenzi cuprinse între 250 și 500 de lei.
Reguli pentru transportul în comun: Cei care doresc să călătorească alături de câinele lor folosind mijloacele de transport public trebuie să respecte condiții stricte. „Transportul câinilor în mijloacele de transport în comun, fără dovadă de vaccinare, lesă și botniță” (lit. h, poziția 19) atrage o amendă contravențională între 250 și 500 de lei.
Plăcuțe de avertizare: Proprietarii care țin câini în curți individuale sau imobile sunt obligați să afișeze la loc vizibil, la ușa sau poarta de acces, o plăcuță cu textul „Atenție câine” (lit. c, poziția 13), sub sancțiunea unei amenzi de la 250 la 500 de lei.
De asemenea, regulamentul menține interdicția generală privind „accesul liber pe domeniul public a animalelor de orice fel”, faptă penalizată cu sume între 300 și 500 de lei pentru cetățeni.
Constatarea acestor abateri și aplicarea amenzilor se vor face de către personalul împuternicit al primarului și de către Poliția Locală a municipiului Alba Iulia.
Contravenienții vor avea posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal.
foto – cu rol ilustrativ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]
VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]
