Ştirea zilei

Albaiulianul Tudor Emilian Cordoș, arhitect al Casei Regale a României: ”Angajații de la Săvârșin vorbesc despre Regele Mihai ca despre un om cu mult bun-simț, care a încercat să se apropie de oamenii simpli”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Albaiulianul Tudor Emilian Cordoș, arhitect al Casei Regale a României: ”Angajații de la Săvârșin vorbesc despre Regele Mihai ca despre un om cu mult bun-simț, care a încercat să se apropie de oamenii simpli”.

Arhitectul albaiulian Tudor Emilian Cordoș, specializat în monumente istorice, se ocupă de 4 ani de restaurarea proprietăților familiei regale a României de la Săvârșin. A stat mult în preajma Alteței Sale Principesa Margareta și a Principelui Radu, cei care administrează practic domeniul de la Săvârșin, însă a avut onoarea să-l întâlnească și pe Regele Mihai I, în august 2014, cu ocazia inaugurării primului obiectiv restaurat pe domeniul regal, și anume Casa Oaspeților, când regele i-a și înmânat diploma pe care stă scris: ”Domnului Emilian Cordoș, Guest House (Casa Oaspeților) a fost reconstruită în anul 2014.

Clădirea și-a redobândit identitatea și a devenit mai elegantă și mai funcțională decât a fost vreodată, în cei 165 de ani de existență. Acest lucru a fost posibil doar cu concursul dumneavoastră generos și competent. Regina și cu mine am inaugurat edificiul în ziua de 8 august 2014 și vă felicităm pentru rezultatul muncii voastre, remarcabil și durabil”. Atunci a fost, practic, ultima oară când starea de sănătate le-a mai permis Regelui Mihai și Reginei Ana să vină în România. ”

Nu l-am cunoscut bine pe Regele Mihai, însă, stând mult în zonă pentru a mă ocupa de restaurări, am auzit multe povești despre el de la angajați. Spre exemplu aceștia povesteau că dacă se intersectau pe holurile palatului cu Regele Mihai, acesta era cel care se trăgea din fața lor și le spunea «mergeți, voi sunteți cei care aveți treabă». Cei care l-au cunoscut mai bine îl descriu ca pe un om modest și, mai ales după 1990 când a fost lăsat să revină în țară, a încercat să se apropie de oamenii simpli. Se pare că Principesa Margareta îi seamănă foarte bine, atât fizic cât și în ceea ce privește caracterul”, a povestit Tudor Cordoș.

Colaborarea arhitectului albaiulian cu Casa Regală în privința restaurării proprietăților de la Săvârșin a continuat și ulterior, în 2015 a fost inaugurat castelul de la Săvârșin, dar și Casa Administratorului, Garajul unde vor fi expuse mașinile de epocă ale Regelui Mihai, iar anul acesta a fost inaugurat Magazinul de suveniruri. Ideea Casei Regale este de a dezvolta satul regal Săvârșin, unde să vină cât mai mulți turiști cărora să li se ofere posibilitatea de a cunoaște cât mai bine viața regilor și reginelor României, să poată vizita Garajul regal, să poată cumpăra suveniruri sau produse obținute după rețetele reginei mame Elena.

”Această colaborare de câțiva ani pe care o am cu reprezentanții Casei Regale a României, Principesa Margareta și Principele Radu, mi-a îngăduit să-i cunosc destul de bine și să îmi dau seama că sunt niște oameni de bun simț, implicați în viața comunității. Spre exemplu, un lucru demn de menționat este faptul că pentru lucrările angajate la Săvârșin au încercat să folosească cât mai mulți localnici. De asemenea, personalul de pe domeniul regal este alcătuit din oameni ai locului“, a mai povestit Emilian Cordoș.

Arhitectul împreună cu soția sa au fost printre puținii invitați chemați să participe anul trecut la ceremonia intimă și restrânsă de reînnoire a jurămintelor între Principesa Margareta și Principele Radu, eveniment ce a avut loc în Catedrala Reîntregirii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa INTERNAȚIONALĂ a Olimpiadei de Limba Engleză 2026: A obținut Premiul II, la egalitate cu Premiul I, la etapa națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa INTERNAȚIONALĂ a Olimpiadei de Limba Engleză 2026: A obținut Premiul II, la egalitate cu Premiul I, la etapa națională Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, a obținut PREMIUL II la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026, la egalitate […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SCANDAL în Alba Iulia: Un tată, REȚINUT după ce a agresat un minor de 9 ani într-un parc de joacă. A tras gluga pe cap copilului și i-a dat palme

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL în Alba Iulia: Un tată, REȚINUT după ce a agresat un minor de 9 ani într-un parc de joacă. A tras gluga pe cap copilului și i-a dat palme Un bărbat de 42 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat un copil de 9 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Percheziții domiciliare în comuna Jidvei: Două arme de foc, descoperite și ridicate de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Percheziții domiciliare în comuna Jidvei: Două arme de foc, descoperite și ridicate de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Veseuș, într-un dosar penal ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.  În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit și ridicat două arme de foc. Potrivit IPJ […]

Citește mai mult