Albaiulianul Mihai Emil Picoș – trimis în judecată de DIICOT pentru terorism cibernetic
Mihai Emil Picoș, în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, a fost trimis în judecată, alături de alți doi inculpați (unul din Piatra Neamț și altul din Târgu Mureș), de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Structura Centrală, urmare a destructurării unei grupări infracţionale specializate în derularea de acțiuni de terorism cibernetic.
Liderul grupării a fost identificat ca fiind inculpatul Gabriel Bălăeasă (de 24 de ani, din Piatra Neamț, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile ”lulzcart, anonsboat, anonsweb sau cartman”. Acesta, împreună cu inculpaţii Gabor Fábián (de 25 de ani, din Tg. Mureș) şi Mihai Emil Picoş, au desfăşurat o vastă activitate infracţională de criminalitate informatică, constând în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi publicarea în mediul on-line a acestor date.
Potrivit procurorilor, bazele de date confidenţiale/ clasificate vizate erau de predilecţie administrate de instituţii şi persoane juridice publice, atât din România cât şi din străinătate. Din punct de vedere tehnic şi al modalităţii concrete de operare, atacurile informatice lansate asupra serverelor şi paginilor web ţintă, erau de tip SQL Injection, prin folosirea unor diferite aplicaţii informatice, respectiv Havij, SQL Map etc.
”După compromiterea şi obţinerea accesului neautorizat la site-urile vizate, membrii grupării aduceau modificări datelor informatice, executând atacuri de tip „Deface”, constând în introducerea unei pagini web în locul paginii principale a site-ului, modificare care consta în general în postarea anumitor mesaje, link-uri şi imagini prin care se revendica atacul şi se promova gruparea de hackeri” se arată în comunicatul de presă emis de DIICOT.
Atacurile erau lansate în scopul obţinerii de date informatice, date care erau după caz copiate/transferate fără drept şi publicate ulterior în mediul virtual pe diverse site-uri, ca dovadă a activităţii de hacking.
Membrii grupării au procedat astfel la lansarea de atacuri informatice asupra unui număr de 30 de site-uri, pătrunderea neautorizată în respectivele infrastructuri informaţionale realizându-se prin încălcarea măsurilor de securitate implementate la nivelul serverelor care găzduiau site-urile web ţintă. Activitatea infracţională a dus la compromiterea totală sau parţială a paginilor şi domeniilor de internet vizate, generând costuri semnificative în vederea recuperării datelor şi implementării de noi măsuri de securitate.
Cauza a fost trimisa, spre competenta solutionare, Judecatoriei sector 5 Bucuresti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]
Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica
Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]
