Sport

Albaiulianca Miriam Bulgaru a pierdut, la Santa Margherita di Pula, prima sa finală din 2023, una 100 la sută românească

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tenismena albaiuliană Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia) a pierdut, în Italia, prima sa finală din 2023, una 100 la sută românească, contra “rebelei” tenisului autohton. Andreea Prisacariu (411 WTA) s-a impus în trei seturi (3-6, 6-2, 6-2) în fața lui Miriam Bulgaru (247 WTA), în finala turneului ITF de la Santa Margherita di Pula.

După ce a eliminat-o, în trei seturi, pe belgianca Sofia Costoulas, în semifinale (6-1, 1-6, 6-2), Prisacariu a avut nevoie tot de trei seturi pentru a trece de conaționala ei în actul final. Miriam Bulgaru era cotată cu prima șansă, având statut de cap de serie 5, în vreme ce oponenta a venit din calificări. În semifinale, Bulgaru a trecut de Alice Rame (Franța, 433 WTA), cu 7-6, 2-6, 6-3. Până la penultimul act a înregistrat victorii cu Anastasia Gasanova (scor 6-3, 6-1), Georgia Pedone (Italia) – dublu 6-2, Lisa Pigato (Italia) – în sferturi 6-4, 0-6, 6-3. Competiția disputată sub egida ITF a fost dotată cu premii în valoare totală de 25.000 de euro. Pentru Bulgaru și Prisăcariu, finala din Italia a fost primul meci direct în circuitul de tenis profesionist.

Petrecerea Divorțaților

În acest an, tenismena din Cetatea Marii Uniri a mai participat la turnee din Monastir (Tunisia), Mexico City – două și Irapuato (Mexic), Toronto și Fredericton (Candada), Santa Margherita din Pula (Italia) și Palmanova (Spania). A ajuns în două rânduri în sferturile de finală și a mai bifat o calificare în semifinale, tot la Santa Margherita di Pula, la un turneu anterior, având 15 victorii și 8 eșecuri. Miriam Bulgaru, tenismenă de 24 de ani, este în acest moment pe poziția 240 în ierarhia mondială. Conform jucătoarei, grație acestui rezultat și-a asigurat prezența la turneul de la Roland Garros (28 mai – 11 iunie), în calificări

Are 5 titluri în competițiile disputate sub egida ITF, Galați (2016), Varna (2017), Curtea de Argeș (2018), Antalya (2021) și Otocec (anul trecut, cel mai important rezultat al carierei).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Stanciu, Rațiu și Dragomir, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi

Dan HENEGAR

Publicat

în

Stanciu, Rațiu și Dragomir, fotbaliștii din Alba, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi Naționala României încheie partidele din grupa de Liga Națiunilor prin „dubla” programată în luna noiembrie. Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, pe  Arena Națională (București), este disputa cu Polonia, […]

Citește mai mult

Sport

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova).  ​ Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, zestre de 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur Înotătorii de la LPS Alba Iulia au cucerit 16 medalii la Cupa Ciuc, concurs la care au luat startul 375 de sportivi de la 30 de cluburi din țară. Liceul […]

Citește mai mult