„Albaiulian mândru la volan!” – o campanie de promovare automobilistică a municipiului Alba Iulia
Anul 2011 aduce o schimbare de optică în organizarea manifestărilor dedicate Zilelor oraşului Alba Iulia. De această dată, Primăria municipiului Alba Iulia înclină mai mult balanţa către spectaculozitate în aer liber, spre reprezentaţii care să dea ocazia albaiulienilor să se implice, să participe activ, să genereze o schimbare de atitudine şi dorinţa de a contribui la viaţa urbei, să creeze un sentiment pozitiv de apartenenţă la o comunitate aparte. Altfel spus, să stimuleze mândria locală de a face parte din viaţa celei mai mari cetăţi din România. Şi pentru că patriotismul e valoros doar dacă inspiră acţiune, în prima zi a manifestărilor, vineri, 27 mai, cu începere de la ora 17.00, orice şofer este invitat să-şi demonstreze patriotismul local prin aplicarea pe maşină a unui autocolant „Alba Iulia – Cealaltă Capitală!” care va confirma că este „Albaiulian mândru la volan”. De când conducem, respectăm semnele! Acum e timpul să avem un semn care să ne aducă respectul: ALBAIULIAN LA VOLAN! În acest fel, oriunde vom călători, toată lumea va şti că venim din „Cealaltă Capitală”. Conducătorii auto vor fi răsplătiţi cu articole de cosmetică auto, consumabile auto sau tichete de combustibil.
Automobiliştii sunt aşteptaţi să formeze şirul de maşini din faţa Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” pe Bulevardul Horea până la sensul giratoriu cu Calea Moţilor. Pe acest traseu vor exista trei puncte de aplicare a autocolantelor: la intersecţia cu strada Vasile Goldiş, la intersecţia cu Bulevardul Transilvania şi în faţa Galeriilor de artă ale municipiului Alba Iulia. Proprietarul fiecărui autoturism „personalizat” va primi un bon de participare la tragerea la sorţi cu premii. Pe bon vor fi scrise numărul de înmatriculare al maşinii şi numărul de telefon al proprietarului. Premiile oferite sunt desigur obiecte legate de domeniul auto şi de aceea primăria invită şi pe această cale eventualii sponsori să i se alăture în acest demers pentru a spori astfel numărul câştigătorilor şi pentru a diversifica premiile. Până acum, din proprie iniţiativă, SC Diafan SRL a contactat administraţia locală pentru a oferi pentru premii faruri cu xenon şi alarme auto. (M.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]