Opinii - Comentarii

Albaiulian cu patru clase primare a publicat prima carte de poezii, la vârsta de 76 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Gligor Vintan01„Mi-a plăcut Eminescu şi Goga însă când eram mai tânăr nu avea timp să-i citesc pentru că mergeam slugă la animale, la un gospodar tare cumsecade”, a spus Gligor Vinţan, un pensionar în vârstă de 77 de ani, care a publicat anul trecut prima carte de poezii, denumită Epopeea tracilor.

Petrecerea Divorțaților

Născut la 29 ianuarie 1937, în localitatea Berghin din Alba Iulia, Gligor Vinţan a parcurs în copilăria sa doar patru clase primare, începute la vârsta de 9 ani, şi o şcoală profesională, fiind mai apoi de profesie dulgher. Lipsa şcolii nu a fost un impediment pentru Gligor să dea frâu imaginaţiei şi să scrie poezii şi chiar dacă nu se ridică la înălţimea aşteptărilor criticilor literari este de apreciat cum un om la vârstă lui, scrie aproximativ 2-3 poezii, în fiecare zi, în timp ce aşteaptă să vină poştaşul cu pensia. „Când scriu poezii mă inspir din evenimentele pe care le trăiesc în viaţa de zi cu zi. Am ieşit la pensie şi stând la bloc, neavând altă ocupaţie, mă încarc pozitiv în timp ce scriu”, a spus acesta.

Cartea publicată înscrie în paginile ei o amplă reflecţie asupra trecutului, prezentului neamului nostru şi asupra vieţii în general.

„Există

Există fericire, există Dumnezeu!

Eu port a lor icoană în cald sufletul meu

Mă-nchin lor cu iubire şi le mulţumesc,

Cu fapta şi cu gândul, smerit eu îi iubesc”

Muncit cu toate, de-a lungul existenţei personale, în înşiruirea activităţilor umane din vremuri vechi, este în măsură să strecoare un sfat pentru contemporani:

„Doar cosaşul taie iarba, dimineaţa pe răcoare,

Ştie el ce ştie bietul: ziua-i cald şi-i prea mult soare

Şi iarba se taie greu, coasa nu te mai ascultă,

Le-ai lăsa pe toate baltă şi ai vrea să bei cucută”.

Parcurgând istoria românilor, din 1937, autorul nu trece nepăsător peste conduita imorală a conducătorilor ţării.

„Am ajuns la monarhie şi-o privesc aşa, cu milă,

Căci, cum o prezintă unii, mi-este greaţă şi mi-e silă.

O ridică mult în slabă, cu merite şi-osanale,

Eu o simt cum am purtat-o-n sentimente personale.

Ce moşii erau atunci, doar câţiva le stăpâneau,

Cei bogaţi au fost stăpânii, opincarii le munceau,

Cu drepturile dezlegate de monarhica putere,

Cei mai mulţi au fost săracii, cei puţini aveau avere.

Autor a mii de poezii, Gligor Vinţan i-a dedicat câteva rânduri şi mentorului său, Mihai Eminescu.

„Cuget de iubire, dragoste nestinsă,

Geniu fără seamăn, viaţă necuprinsă

Dor fără de margini, visuri nesfârşite

Stau de veghe veşnic în versurile-ţi sfinte”.

Nu a uitat nici de ţara lui mult iubită, în care a trăit atâţia ani

O, tu, mândră comoară a sufletului meu,

Eşti mamă, eşti tată şi sfânt Dumnezeu

Ţie, ţara mea dragă, în care eu trăiesc,

Îţi jur credinţă sfântă şi-veci eu te slăvesc!”

Cartea a fost publicată în 200 de exemplare, iar autorul o împarte cu dragă inimă la rude, prieteni şi cunoştinţe, la care le dedică ocazional câte o poezie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult