Alba, printre județele cu cele mai multe incendii de pădure din țară. Pe locul trei în clasamentul național, după Gorj și Mehedinți
Numărul incendiilor produse în pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a crescut în prima jumătate a anului, depășind numărul total al incendiilor de pădure înregistrate pe parcursul anului trecut, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Romsilva.
În primul semestru din acest an s-au înregistrat 199 de incendii în pădurile de stat administrate de Romsilva, în timp ce anul trecut au fost înregistrate în fondul forestier proprietatea statului 135 de incendii, care au afectat 452,9 hectare. Județul Alba se află pe locul 3 în țară la incendiile de păsure, după Gorj și Mehedinți.
Condițiile climatice din lunile martie și aprilie au favorizat producerea incendiilor în suprafețele de fond forestier, numărul incendiilor produse în primul semestru al anului depășind astfel media perioadei similare a ultimilor ani. Cele mai multe incendii de pădure au avut drept cauză propagarea focului din terenurile limitrofe fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului.
În total, suprafața afectată de incendii pe primele șase luni ale anului, în pădurile de stat, a fost de 1.048,8 hectare, inclusiv 73,7 hectare regenerate recent, fiind distruși 28.720 de puieți forestieri plantați în cursul recentelor campanii de împăduriri.
Cele mai multe incendii au fost înregistrate în județul Gorj, 56 de la începutul anului, urmat de Mehedinți, cu 30 de incendii, și Alba, cu 23 de incendii. Cele mai întinse suprafețe afectate, cumulate, s-au înregistrat în județele Gorj, cu 443,5 hectare, Mehedinți, cu 177,7 hectare, și Hunedoara, cu 150,6 hectare.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva recomandă cetățenilor care își petrec timpul liber în zone limitrofe pădurilor sau care fac drumeții prin zone împădurite să supravegheze focul, iar la plecare, să verifice cu atenție stingerea acestuia.
Precizăm că angajații Romsilva monitorizează fondul forestier administrat, prevenind izbucnirea incendiilor prin patrule în zonele cu vulnerabilitate, și amplasează panouri avertizoare la limita pădurilor și de-a lungul traseelor turistice.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă Carnetul de muncă a dispărut, firma s-a desființat, iar anii lucrați par să se fi pierdut în arhive. Există însă soluții legale pentru reconstituirea vechimii și recuperarea dovezilor necesare la pensionare. Pentru mulți români care se apropie de pensionare, lipsa carnetului de […]
Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026 Sfântul Dumitru se sărbătoreşte pe 26 şi 27 octombrie, zi în care mulţi români îşi serbează onomastica. Creştinii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar și pe Sf Dimitrie cel Nou. De Sfântul Dumitru, 331.485 de români îţi serbează ziua de […]
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]
