Economie

Alba, locul 3 în privinţa numărului de şomeri

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La sfârşitul anului trecut, în Regiunea Centru erau înregistraţi 88.072 şomeri, reprezentând 13,90 la sută din numărul total al şomerilor la nivel naţional. Ponderea bărbaţilor în rândul şomerilor era de 56,66 la sută (49.902 persoane), iar a femeilor de 43,34 la sută (38.170 persoane). Numărul şomerilor a scăzut în noiembrie 2010 faţă de aceeaşi lună din 2009 cu 12,62 la sută (12.719 persoane), scădere datorată expirării perioadei de acordare a ajutorului de şomaj, fiind inferior celui înregistrat cu o lună înainte cu 0,42 la sută (370 persoane). La nivelul Regiunii Centru, cei mai mulţi şomeri au fost înregistraţi în judeţul Mureş (20.879 persoane), urmat de Braşov (17.636 persoane) şi Alba (17.341 persoane), iar cei mai puţini în Covasna (8.830 persoane) şi Sibiu (10.780 persoane). Rata şomajului calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă a fost în luna noiembrie de 7,9 la sută, cu un punct procentual mai ridicată decât cea a întregii ţări, de 6,9 la sută. Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţul Alba – 9,5 la sută (10,4 la sută în rândul bărbaţilor), iar cea mai mică în judeţele Braşov 7 la sută şi Sibiu 5,8 la sută. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]

Citește mai mult

Economie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată”   Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă 16 februarie 2026  S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]

Citește mai mult