Ştirea zilei

Alba Iulia văzută prin ochii unui expert în urbanism din Norvegia: O călătorie fascinantă… într-un oraș de care nu mai auzisem niciodată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ALBA FEST 2026

”De curând m-am întors dintr-o călătorie fascinantă. O călătorie ieșită din comun, către un oraș de care nu mai auzisem niciodată și o țară despre care știam puține lucruri”.
Heidi FOSSLAND, expert în urbanism

În cadrul proiectului recent încheiat, în care municipiul Alba Iulia și municipiul Trondheim (Norvegia) au fost parteneri în consolidarea capacității administrative prin mobilitate urbană durabilă, au avut loc schimburi de experiență care au avut ecouri și în presa străină. Unul din experții în urbanism de la ei, Heidi Fossland, care a vizitat Alba Iulia timp de trei zile, și-a publicat impresiile într-un articol apărut în presa din Trondheim. Tradus de traducătorul autorizat Daniel Solheim, materialul elogiază Alba Iulia, oamenii ospitalieri, cultura noastră bogată și natura de care beneficiem dar și implicarea administrației locale în atragerea de fonduri nerambursabile. Iată mai jos parte din conținutul acestuia:

”De curând m-am întors dintr-o călătorie fascinantă. O călătorie ieșită din comun, către un oraș de care nu mai auzisem niciodată și o țară despre care știam puține lucruri. Granturile SEE și norvegiene (Spațiul Economic European – nota trad.) m-au adus în Transilvania, în România, pentru a împărtăși din experiența noastră în domeniul mobilității urbane cu cealaltă capitală a României, Alba Iulia. Călătoria mi-a oferit mai multe experiențe care m-au lăsat surprinsă în mod plăcut.(…)

Citește și: Ghidul turistic al Cetății Alba Carolina. Ce obiective turistice poţi vizita în cetatea restaurată din Alba Iulia • Cetatea Alba Carolina mini ghid turistic

România ocupă locul doi în ceea ce privește accesarea granturilor SEE și norvegiene, după ce țara a devenit membră UE în 2007. Orașul pe care l-am vizitat, Alba Iulia, a avut o abordare ofensivă în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile – fonduri europene, granturi SEE și norvegiene, fonduri guvernamentale etc., reușind să atragă peste 150 milioane de euro în decursul ultimilor 6-7 ani. Aceste fonduri au fost utilizate în principal pentru reabilitarea orașului vechi, reprezentat prin Cetatea în formă de stea, dar și pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii urbane a orașului. (…) Orașul bogat în istorie a fost capitala provinciei Dacia în timpul Imperiului Roman. Acum, orașul dorește să se plaseze temeinic pe hartă și are ambiția de a deveni primul oraș inteligent din România.

Este vorba de digitalizare și automatizare, despre noi modele de afaceri, inovații, roboți, precum și de economia internetului și economia serviciilor. În Alba Iulia, soluțiile tehnologice inteligente vor face orașul mai deschis pentru cetățeni și vor asigura o mai bună comunicare în legătură cu serviciile oferite și nevoile cetățenilor. Va fi implementată o rețea WIFI 5G gratuită în zonele publice, iar tehnologia de tip ”smart” va contribui la soluții sustenabile și în sectorul transporturilor, orașul devenind astfel o destinație turistică mai atractivă.

Citește și: Primăria Alba Iulia vrea să construiască un Aqualand cu piscine, bazin cu valuri, tobogane și terase, în zona Parcului Dendrologic de pe Dealul Mamut

Ca urmare a proiectului Smart City, 60 de firme, printre care mai multe companii multinaționale precum Siemens, Microsoft, IBM și Philips, participă la realizarea acestui angajament. Colegii noștri din administrația publică a orașului Alba Iulia au dat dovadă de mult entuziasm și implicare, precum și de o dorință sinceră de a învăța de la alții pentru a putea dezvolta orașul. La modul general, norvegienii știu puține lucruri despre România.(…) Călătoriile care oferă surprize plăcute sunt cele mai frumoase. Am plecat la Alba Iulia pentru a împărtăși din cunoștințele noastre despre proiectarea orașelor pentru oameni, nu numai pentru mașini.

Călătoria în România ne-a deschis ochii pentru mai mult. Un popor ospitalier, o cultură bogată și o natură frumoasă până acum necunoscută mie, și pe care doresc să o cunosc mai mult. Călătoria ne-a oferit de asemenea o perspectivă mai bună asupra rezultatelor finanțării noastre prin fondurile SEE și norvegiene. Dar, mai mult decât atât, călătoria ne-a oferit și o perspectivă a unei strategii puternice de dezvoltare, care în mai multe puncte corespunde cu strategiile pe care le avem în Trondheim. Acum ne angajăm să devenim mai inteligenți împreună“, încheie Heidi Fossland, dezvoltator urbanistic.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Prețuri AlbaFest 2026: Cât costă mâncarea și băutura la cel mai așteptat festival de muzică din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețuri AlbaFest 2026: Cât costă mâncarea și băutura la cel mai așteptat festival de muzică din Alba Iulia Alba Iulia găzduiește în acest weekend, 13-14 iunie 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale verii – Festivalul AlbaFest 2026. Pe scena din Piața Cetății vor urca cei mai în vogă artiști ai momentului din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | PERCHEZIȚII BCCO și DIICOT Alba Iulia, în două dosare de trafic de droguri de risc și droguri de mare risc. Doi bărbați reținuți. Ce au descoperit anchetatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII BCCO și DIICOT Alba Iulia, în două dosare de trafic de droguri de risc și droguri de mare risc. Doi bărbați reținuți. Ce au descoperit anchetatorii Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe o stradă din Alba Iulia: Un șofer BĂUT a intrat cu o autoutilitară într-o balustradă metalică și două tablouri electrice după ce i-a explodat o anvelopă

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe o stradă din Alba Iulia: Un șofer BĂUT a intrat cu o autoutilitară într-o balustradă metalică și două tablouri electrice după ce i-a explodat o anvelopă Un accident rutier s-a produs pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, după ce un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, […]

Citește mai mult