Curier Județean

Alba Iulia: Suspendarea taxării parcărilor publice și obligarea asociațiilor de proprietari la intensificarea curățeniei pe perioada stării de urgență printre MĂSURILE Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Ce decizii s-au adoptat în CLSU

Ioana Oprean

Publicat

în

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, ale O.UG. nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, ale Regulamentului-cadru, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004 privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și a centrelor operative pentru situații de urgență, precum și ale Regulamentului privind structura organizatorică, funcționarea, atribuțiile și dotarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Alba Iulia, aprobat prin Dispoziția primarului nr.

În temeiul prevederilor Decretului Presidențial nr. 195/2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

Văzând prevederile Ordonanței Militare nr. 4/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19

Având în vedere situația existentă la nivel național și necesitatea instituirii unor măsuri suplimentare pentru gestionarea infecțiilor cu noul coronavirus pe teritoriul municipiului Alba Iulia

În data de 31.03.2020, s-au dezbătut și s-au aprobat de către membrii C.L.S.U. al municipiului Alba Iulia, prin intermediul on-line, următoarele:

1. suspendarea taxării parcărilor publice din Municipiul Alba Iulia pe durata stării de urgență. Abonamenetele încheiate deja își vor prelungi valabilitatea cu perioada cât plata parcărilor a fost suspendată;

2. obligarea asociațiilor de proprietari din Municipiul Alba Iulia la intensificarea măsurilor de curățenie în scările de bloc;

3. realizarea de lucrări de dezinfecție de către personalul primăriei în scările de bloc în care sunt declarate persoane izolate și autoizolate;

4. achiziția de substanțe dezinfectante suplimentar față de stocurile existente, respectiv o cantitate suplimentară de 7000 l (8400 kg) hipoclorit de sodiu (12,5% clor activ);

5. UAT Municipiul Alba Iulia va zona localitatea în 4 secțiuni și va identifica operatori economici locali care au autorizare pentru lucrări de dezinfecție. Toate operațiunile se vor executa la un tarif/UM plafonat de UAT Municipiul Alba Iulia pentru toate zonele/scările de bloc din Alba Iulia. Raportarea executării lucrărilor se va face pe baza unor tipizate puse la dispoziție de către primărie vizat pentru conformitate de către asociațiile de proprietari;

6. Municipiul Alba Iulia va pune la dispoziția societăților autorizate și contractate pentru lucrări de dezinfecție în scările de bloc substanțe dezinfectante (hipoclorit de sodiu – clor activ 12,5%) care vor fi utilizate conform prospectelor și fișelor tehnice ale substanțelor/aviz biocid;

7. ritmicitatea executării lucrărilor va fi stabilită de către DSP Alba. Primăria municipiului Alba Iulia va solicita în scris elaborarea calendarului de repetare a lucrărilor de dezinfecție pentru asigurarea climatului de siguranță și securitate a sănătății publice în zona locuințelor colective.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 septembrie 2026 | „Coborâtul oilor” la Loman, în Alba: Festival folcloric pastoral de tradiție. Programul complet

Ioana Oprean

Publicat

în

„Coborâtul oilor” la Loman, în Alba: Festival folcloric pastoral de tradiție. Programul complet La Loman (comuna Săsciori), în județul Alba, se va desfășura duminică, 13 septembrie 2026, a 14-a ediție a festivalului folcloric pastoral „Coborâtul oilor”.  La originea manifestării se află un moment important al transhumanței: toamna, ciobanii coboară turmele de la munte, unde au […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 septembrie 2026 | Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul Alba Iulia va deveni, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026 scena unui moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 12 septembrie 2026, aproape de miezul nopții, în Cugir.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit in orașul Cugir, strada Victoriei. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la […]

Citește mai mult