Alba Iulia – reşedinţa administrativă a regiunii Centru inclusiv pentru unguri şi secui

*Tradiţii de luptă comună, înfăptuiri şi deziderate pe temelia Rezoluţiei de la 1 Decembrie 1918 *Bătălia pentru o viaţă mai bună continuă, românii, ungurii şi secuii fiind la fel de oropsiţi şi sărăciţi de politicienii lor îmbogăţiţi, indiferent de naţionalitate, adevăraţi baroni şi grofi locali *Regionalizarea, o şansă de relansare economică ce nu trebuie ratată!

            Alba Iulia este capitala Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, act istoric consfinţit de impresionanta Adunare Naţională, de cei 1228 de delegaţi prezenţi în Sala Unirii cât şi de Tratatul de pace de la Trianon. Dar Alba Iulia este şi vatra unor momente cruciale legate de istoria ungurilor şi a secuilor încă de la stabilirea lor în Transilvania. Desigur, maghiarii şi în special politicienii lor consideră că li s-a făcut o mare nedreptate în 1918 şi ei cred şi astăzi că Ardealul le aparţine, lucru pe care îl tot afirmă de la Trianon încoace. Este treaba lor să o facă şi nu le putem astupa gura. Şi nici nu trebuie să ne batem pentru asta şi nici nu-i putem opri să fluture drapelul Ţinutului Secuiesc inclusiv pe clădirea Parlamentului de la Budapesta. Numai că drapelul acela este steagul cu care Moise Secuiul a luptat alături de Mihai Viteazul, al cărui aliat de onoare şi nădejde a fost, împotriva ungurilor lui Andrei Bathory, cardinal şi principe al Transilvaniei, care a fost asasinat de o ceată de secui după bătălia de la Şelimbăr, ce a deschis drumul lui Mihai Viteazul spre Alba Iulia, prima capitală a ţărilor române unite sub sceptrul său. Un cronicar al vremii relatează că la vederea capului tăiat al lui Andrei Bathory, marele voievod şi-ar fi exprimat compătimirea prin cuvintele „O săracul popă, o săracul popă”. Mihai Viteazul a pus să i se aducă corpul lui Bathory şi să fie înmormântat cu mare pompă în catedrală, într-un sicriu de argint în valoare de 5000 de florini. La procesiune a fost de faţă chiar voievodul, care a ţinut în mână o lumină aprinsă, gest ce a impresionat pe contemporani. Colaborarea lui Mihai Viteazul cu secuii a continuat şi aceştia nu l-au părăsit nici în cele mai grele clipe, mulţi dintre ei plătind cu viaţa, după bătălia de la Mirăslău, devotamentul faţă de Mihai Viteazul. Aşa că dacă steagul lui Moise Secuiul flutură pe clădirea Parlamentului din Budapesta este probabil şi un gest în onoarea lui Mihai Viteazul, care a redat secuilor drepturile şi privilegiile pe care principii din familia Bathory le-au anulat!

            Important este până la urmă faptul că niciun stat din zonă nu urmăreşte revizuirea graniţelor teritoriale. Şi nici nu este posibil acest lucru în condiţiile proceselor de integrare europeană şi euroatlantică care impun elitelor politice să evite retorica incendiară, să ducă o politică moderată şi să se conformeze normelor stabilite de organizaţiile internaţionale şi în  special de Uniunea Europeană şi NATO. Cu alte cuvinte, astăzi nu este posibil revizionismul teritorial făţiş. Aşa după cum nu este posibilă nici autonomia culturală sau teritorială pentru că tratatele internaţionale nu recunosc minorităţile naţionale ca entităţi colective ci doar persoanele care aparţin minorităţilor. Ori propunerile şi solicitările pentru un sistem al autonomiei culturale şi teritoriale ar constitui minorităţile într-o entitate colectivă autonomă, ceea ce ar echivala cu formarea unui „stat în stat”. Deci nu sunt actuale, legale şi nici europene solicitările autonomiste maghiare venite din partea UDMR-ului şi a extremiştilor de la Budapesta. Aşa după cum nu sunt actuale nici politicile naţionalizatoare excesiv de zeloase. Ba, dimpotrivă, protecţia minorităţilor trebuie asigurată, astfel ca nimeni să nu se simtă exclus, exploatat, lipsit de drepturi şi libertăţi, asigurându-se în acest fel loialitatea tuturor cetăţenilor faţă de statul în care trăiesc. Şi atunci, de unde atâta scandal în jurul steagului Ţinutului Secuiesc? Este un scandal în primul rând electoral. Ori de câte ori se apropie alegerile în Ungaria, chestiunea Transilvaniei apare în prim-planul partidelor din Ungaria, mai ales a Fidesz-ului lui Viktor Orban, care se bucură de tot mai puţină susţinere din cauza crizei şi sărăciei din Ungaria. Şi ca să îşi menţină electoratul este fluturată chestiunea naţională, în speranţa că cei 400.000 de unguri cu dublă cetăţenie din România, ca şi alte sute de mii din Slovacia şi Serbia, vor vota cu Viktor Orban. Pentru că de anul viitor, în Ungaria, se va putea vota şi prin corespondenţă. Aşa că voturile ungurilor de peste hotare vor conta enorm în condiţiile în care în Ungaria se prezintă la vot circa 3,5 – 4 milioane de alegători.

            Acestea fiind precizate, să vedem ce-i leagă pe maghiari de Alba Iulia. În primul rând, după năvălirea lor în Transilvania, primul rege al Regatului maghiar, Sfântul Ştefan şi cetele lui de barbari au fost creştinaţi la Alba Iulia, în biserica lui Ierotei recent descoperită (şi tot recent şi rapid acoperită), drept pentru care la împlinirea a 1000 de ani de la întemeierea statului maghiar, în cadrul festivităţilor de la Budapesta, la 2 august 2000, Mitropolitul greco-catolic al Vienei, Mihail Staikos, a dat citire în prezenţa patriarhului Bartolomeu de la Constantinopol, Tomusului de canonizare a Sfântului Ştefan şi a Sfântului Ierotei. Sfântul Ştefan a fost canonizat de Biserica Ortodoxă iar Biserica Romano-Catolică nu l-a canonizat şi pe Sfântul Ierotei!

            După creştinarea ungurilor, Sfântul Ştefan a întemeiat, aici, la Alba Iulia, în anul 1009, una dintre cele două arhiepiscopii din România, respectiv o dieceză a Transilvaniei. Catedrala episcopală, Catedrala Sfântului Mihail din Alba Iulia, datează tot din epoca arpadienilor. Astăzi, Arhiepisopia romano-catolică de Alba Iulia grupează cel mai mare număr de credincioşi romano-catolici din România, circa 440.000, conform Annuario Pontifico pe anul 2008. Renumitul loc de pelerinaj de la Şumuleu Ciuc, care de Rusalii întruneşte sute de mii de credincioşi catolici (în special secui şi ceangăi), se află tot în Arhiepiscopia de Alba Iulia.

            Tot la Alba Iulia, în mai 1622, Dieta Transilvaniei a aprobat planul Principelui Bethlen Gabor privind înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior sub numele de Academicum Collegium sau Gymnasium Illustre. Scopul principelui a fost de-a transforma Alba Iulia într-un „Heidelberg al estului”. În anul 1662, principele Apafy Mihaly mută sediul Colegiului de la Alba Iulia la Aiud. În anul 1711, rectorul Colegiului obţine un ajutor din partea regelui Angliei, de 11.000 de lire sterline, bani din care se va construi cea mai mare a parte a Complexului ce alcătuieşte în prezent Colegiul Bethlen Gabor. De la înfiinţarea sa până la 1869, Colegiul a fost considerat instituţie de rang academic cu trei facultăţi: filologie, drept şi teologie. După mutarea facultăţilor la Cluj (1869 şi 1895), Colegiul a fost considerat gimnaziu superior. În anul 1948, colegiul a fost naţionalizat iar caracterul confesional reformat i-a fost suspendat (aşa cum s-a întâmplat şi cu şcolile bisericeşti greco-catolice de la Blaj) potrivit principiului  „Cuius regio, eius religios” (Religia stăpânului, religia supusului)  impus de armata sovietică şi noua putere comunistă care ne-a cotropit ţara, neamul şi credinţa. Începând cu anul 1993 poartă numele de Colegiul Naţional „Bethlen Gabor”, în cadrul căruia funcţionează clase primare, gimnaziale şi liceale cu profil real, teologic, pedagogic şi grădiniţă în limba maghiară. În prezent, clădirea colegiului se află în reabilitare şi reparaţii capitale, investindu-se peste 3,7 milioane de euro.

            La Alba Iulia, după 1990 vechea şcoală de cantori de pe lângă Arhiepiscopia romano-catolică devine Seminar Liceal Romano-Catolic, care este recunoscut oficial ca instituţie de stat aparţinând de Ministerul Învăţământului, ce asigură salariile profesorilor şi angajaţilor şi din 1998 plăteşte şi cheltuielile administrative (curent, apă, gaz etc.) În anul 1995 a fost finalizată noua clădire a şcolii ce cuprinde sală de sport, 5 săli de clasă, o bibliotecă, 18 dormitoare, 4 băi, un apartament pentru pedagog şi o cancelarie. Odată cu inaugurarea noii clădiri, şcoala a primit şi un nou nume: Seminar Liceal Romano-Catolic „Grof Majlath Gusztav Karoly”. În anul 1997 a fost finalizată şi clădirea care adăposteşte locuinţele profesorilor şi a fost sfinţită noua capelă. În acest seminar învaţă circa 100 de elevi cu 15 profesori, profilul şcolii fiind filologic, completat cu două ore de religie săptămânal predate cu ajutorul manualelor folosite de piarişti din Ungaria.

            Toate acestea ne îndreptăţesc să afirmăm că Alba Iulia este şi capitala spirituală, culturală, centru ecleziastic, religios al maghiarilor şi secuilor, de unde sute de mii de credincioşi romano-catolici vin să ia lumină şi cuvânt de învăţătură de la Excelenţa Sa, dr. György Jacubinyi.

            Alba Iulia a fost însă şi capitala administrativă a Principatului Transilvaniei pentru un secol şi jumătate şi tot aici s-au ţinut şi Dietele Transilvaniei. O bună parte a istoriei Transilvaniei este legată de principii maghiari Ioan Sigismund şi în special de cei din dinastia Bathoreştilor şi din dinastia Rakoczy, dar mai ales de Gabriel  Bethlen (1613-1629) când Alba Iulia cunoaşte o perioadă de înflorire culturală şi edilitară. După invaziile turceşti din 1658 şi 1662, Alba Iulia decade iar ultimul principe, Mihail Apaofi (1661 – 1690) locuia mai mult la Făgăraş, palatul princiar de la Alba Iulia „părăginindu-se”. În 1687, Alba Iulia a fost asediată de armatele imperiale, devenind apoi unul din cele mai importante centre militare ale stăpânirii habsburgice din Transilvania şi apoi austro-ungare până în 1918.

            Anul 1918 reprezintă, la Alba Iulia, un moment istoric de răscruce, nu numai pentru noi ci şi pentru maghiarii din Transilvania şi celelalte minorităţi. Duhul sfânt al libertăţii, egalităţii şi frăţietăţii avea să răzbată puternic din istorica rezoluţie a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, care avea să asigure tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi datorii, fără niciun fel de privilegii. Fundamentul noului stat va fi munca şi răsplata ei integrală. Se puneau atunci temeliile unei noi concepţii de viaţă având la bază principiul libertăţii adevărate a tuturor neamurilor şi cel al egalităţii condiţiilor de viaţă pentru fiecare individ al oricărei naţionalităţi. În istorica Rezoluţie de la 1 Decembrie 1918, în capitolul III, punctul 1, se proclamau următoarele: „Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”. Aceste prevederi au fost introduse în rezoluţie de către marele om politic şi patriot Iuliu Maniu, care spunea în cuvântul său la 1 Decembrie 1918: „Noi voim pe acest pământ al României Mari să întronăm libertatea naţională pentru toţi. Vrem ca fiecare naţiune să se poată cultiva în limba ei, să se roage lui Dumnezeu în credinţa ei şi să ceară dreptate în limba ei. Noi care am vărsat lacrimi văzând limba noastră scoasă din şcoli, biserici, justiţie, nu o vom lua altora. Nu voim să trăim din sudoarea altora pentru că noi putem trăi din vrednicia şi puterea noastră, prin munca noastră”.

            În  spiritul acestei istorice Rezoluţii, statul român, de ieri şi de azi, a asigurat egalitatea în drepturi civile şi politice şi libera practică religioasă, libertatea de a utiliza limbile minorităţilor în conversaţiile private, societatea civilă şi procedurile legale, dreptul de a înfiinţa şcoli cu predare în limbile minorităţilor şi cu finanţare privată cât şi dreptul la o educaţie primară în limbile minorităţilor finanţate de stat acolo unde minorităţile reprezentau „o proporţie considerabilă” din populaţie.

            Putem spune deci că la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, s-au pus şi bazele unei noi politici naţionale, a unei adevărate Charte a drepturilor şi libertăţilor pentru toţi cetăţenii României Mari, indiferent de naţionalitate. Din acest punct de vedere, Alba Iulia este ea însăşi un exemplu, un model, dacă avem în vedere că aici fiinţează cele mai reprezentative şi tradiţionale instituţii bisericeşti şi laice, culturale şi spirituale ale maghiarilor din România, care au fost păstrate, dezvoltate şi consolidate de statul român democratic de azi. Iar faptul că şi Cetatea, simbolul stăpânirii habsburgice şi austro-ungare în Transilvania, a fost recuperată, restaurată şi renovată, este o dovadă şi în acelaşi timp un nou simbol că Alba Iulia a fost, este şi va rămâne o capitală de judeţ şi de regiune, în care spiritul şi solidaritatea, convieţuirea istorică româno-maghiară, deplina libertate, drepturile omului, ale cetăţeanului, au atins standarde europene! Este o dovadă în plus că municipiul Alba Iulia are îndeplinite toate condiţiile impuse de UE, inclusiv pe tărâmul regionalizării, pentru a deveni reşedinţa administrativă a regiunii Centru, aşa cum vor românii patrioţi, dar şi ungurii şi secuii care sunt loiali tradiţiilor istorice şi statului în care trăiesc şi muncesc ca cetăţeni europeni!

            În concluzie, Alba Iulia a fost de-a lungul a două milenii o capitală, o reşedinţă administrativă respectabilă şi onorabilă, cu impact major în evoluţia noastră ca stat şi naţiune. Să sperăm,că la 100 de ani de la Marea Unire, pe care îi vom serba în 2018, Alba Iulia va avea acelaşi statut istoric pe care îl merită din plin bimilenarul nostru municipiu. Şi aşa cum la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia s-au pus bazele rezolvării problemei naţionale, tot aşa Alba Iulia, ca reşedinţă administrativă, îşi poate înfăptui programul de consolidare a drepturilor minorităţilor şi UDMR-ul cu condiţia de a nu crea o societate paralelă care nu poate, în niciun fel, să asigure reproducerea lumii maghiare pe termen lung, după cum s-a probat de istorie. Iar istoria este învăţătorul vieţii! Aşa că să învăţăm toţi din ea!

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

5 Comentarii

Jean Valjean 22 februarie 2013 at 9:32

In sfirsit un articol care pune cat de cat alba iulia in adevarata ei lumina. Pana acum se vorbea de Alba Iulia doar ca Apulu-ul roman, Alba Iulia lui Mihai Viteazul si Alba Iulia 1918.

In realitate insa, si se subliniaza si in articol, Alba Iulia a reprezentat mult mai mult. Capitala de tara (aproape 200 de ani capitala a principatului Transivaniei) centru cultural, centru ecumenic…

Daca ignoram aceste aspecte, negam istoria orasului. Convine sau nu convine unora, in Alba Iulia s-au petrecut multe lucruri memorabile legate si de romani, di de unguri si de sasi si de austrieci, iar uitarea lor umbreste stralucirea orasului

Manitu 22 februarie 2013 at 10:23

Se vede ca acest articol nu este scris de cineva din redactia ziarului „UNIREA”.

Nu ar fi fost lipsit de interes daca s-ar fi precizat sursa, daca a fost preluat, precum si numele autorului sau, in sfarsir, cine este cel care l-a scris!

cout 22 februarie 2013 at 12:48

Totul incepe cu dacii si romanii urmeaza mai tarziu invazia hoardelor habsburgii si 1918.Acum trebuie sa facem o civilizatie moderna in care sa traim in spirit occidental.

Horea 22 februarie 2013 at 14:46

„… Iar istoria este învăţătorul vieţii! Aşa că să învăţăm toţi din ea!”

Prea lunga aceasta expunere!
Noroc cu sfrsitul ei care concluzioneaza totul.

Ghita 23 februarie 2013 at 15:50

Sigur Alba Iulia va fi capitala de regiune cand preotul Todoran va arbora steagul Romaniei pe Bisericuta de lemn de langa Statia de salvare, sau dupa originea dumnealui sanatoasa se pare ca il asteapta pe Kelemen Hunor cu steagul.

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...