Opinii - Comentarii

Alba Iulia este, oficial, ”Destinație Turistică de Excelență” – premiul a fost primit la Târgul de Turism al României

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia a primit astăzi, în cadrul Târgului de Turism al României, trofeul și diploma de Destinație Turistică Europeană de Excelență. Premiul a fost obținut în cadrul proiectului EDEN, – un sistem extrem de bine organizat ce punctează și premiază în fiecare an câte o destinație turistică de mare potențial și cu reale perspective de dezvoltare din Europa, Alba Iulia câștigând competiția la categoria “Turismul și regenerarea siturilor fizice”.

Odată cu premiul, Alba Iulia a beneficiat gratuit și de promovare în cadrul standului României de la TTR. Pe lângă acesta Municipiul Alba Iulia a avut însă și un stand nou, personalizat, construit în jurul logo-ului orașului și al ideii-slogan: “Cealaltă Capitală”, un stand profesional, mult peste cele clasice cu care orașul și Cetatea s-au prezentat la edițiile trecute ale diferitelor târguri de turism.

Garda Romană de la Apulum, cu cel mai recent spectacol istoric creat pentru promovarea municipiului Alba Iulia a făcut senzație la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, care și-a deschis astăzi porțile în București, la Romexpo. Alba Iulia a reușit astfel nu doar să păstreze tradiția participărilor constante la cele mai importante evenimente din turism, dar să și impresioneze, din nou, prin inedit, culoare și sunet.

Prezent la târg și la festivitatea de decernare a premiilor de excelență în turism, Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia a declarat: “Nu avem doar un potențial turistic enorm, bazat pe Cetate și pe toate transformările incredibile, pozitive, prin care a trecut ea în ultimii ani, ci și o creativitate cu care avem dreptul să ne mândrim. Și când spun asta mă gândesc la faptul că am reușit să dăm viață istoriei și s-o oferim turiștilor altfel decât o știau din cărți: vie, vibrantă, vizibilă și tangibilă. Legiunea a XIII-a Gemina e cel mai recent exemplu în acest sens, iar căldura cu care a fost primită și succesul pe care l-a avut aici, la târg, sunt dovada cea mai clară că istoria poate fi prezentată și altfel, activ și atractiv. Premiul de Destinație Europeană de Excelență obținut de Alba Iulia în cadrul proiectului EDEN este al tuturor albaiulienilor și al sutelor de oameni care s-au implicat total în tot ceea ce înseamnă promovarea orașului și a Cetății”.

Cei peste 2000 de vizitatori care au trecut pe la standul Municipiului Alba Iulia în prima zi de târg au avut surpriza să descopere un…upgrade la istorie, în noul stand profesional cu care Alba Iulia s-a prezentat anul acesta la TTR, vizitatorii având posibilitatea să facă un tur virtual instant al Cetății Alba Carolina, pe un computer de ultimă generație, cu touch screen, încorporat în stand. Astfel primul pas spre următoarea vizită la Alba Iulia a fost făcut.

Târgul de Turism al României este cea mai importantă manifestare de profil, adunând în 5 pavilioane de peste 15 000 de metri pătrați, la Romexpo, peste 200 de participanți din aproape 30 de țări, de la companii cu tradiție, mari touroperatori internaționali, până la unități administrativ teritoriale venite să își promoveze valorile și tradițiile locale.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat

Ioana Oprean

Publicat

în

18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui

Ioana Oprean

Publicat

în

17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]

Citește mai mult