Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alba Iulia – cum poate face primarul bani şi pentru noi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După câţiva ani de criză mondială se conturează unele concluzii, iar una centrală este neîncrederea în conducătorii politici. Este o criză în interiorul crizei. Ineficienţa şi drumurile greşite alese de politicieni au produs daune majore interesului public. Din păcate România a fost şi este o ţară grea încercată de acest sindrom. Proiectele publice sunt făcute, executate şi conduse de multe ori dezastruos. Chiar dacă nu noi am generat criza mondială, probabil că o „merităm” după felul în care ne-am gestionat afacerile publice.
 Pentru că sunt şi om politic dar şi om care a construit şi administrează mai multe fabrici cred că modelul de conducere a treburilor publice ar trebui să fie cel inspirat de managementul privat. Mai precis cred că oamenii publici ar trebui să „apere” bugetele publice la fel cum un manager „apară” bugetul firmei pe care o conduce.
Ştiu, în România, din păcate, aşa cum e şi în Alba Iulia, conducătorii noştri îşi transformă bugetele comunităţii într-o afacere personală şi de familie. Nu, nu la asta mă refeream. Ci la a proteja banul public şi la a-l folosi cu cap, ca şi atunci când te lupţi pentru gospodăria ta. Evident, asta impune un soi de solidaritate a „managerului” cu interesul public, o loialitate deosebită faţă de oamenii pe care îi gospodăreşti.
Nu vreau să merg prea departe cu comparaţia. Însă mă gândesc uneori dacă nu cumva poate chiar un sistem de stimulente, aşa cum se întâmplă într-o afacere, poate întări loialitatea celor care ne conduc şi ar putea întări şi suda loialitatea lor.
Cum ar fi de exemplu, ca un primar, să zicem din Alba Iulia, să primească oficial nişte stimulente materiale de la buget astfel încât o lucrare pe centura oraşului, care paralizează tot traficul să nu se termine în trei luni ca acum, ci în trei săptămâni? Cred că pierderea oraşului ar fi cu siguranţă mai mică faţă de efectele dramatice pe care lucrarea, întinsă deja pe atâta timp, o are asupra noastră. E vorba de management eficient.
Cazuri de blocaj au mai fost şi preferăm poate să nu ni le amintim: oraşul paralizat câteva luni anul trecut pentru lucrarea la podul de peste Mureş sau străzi ţinute în lucrări alte luni de zile.
Poate ni se pare ciudat să îi oferim primarului asemenea „premii”. O altă variantă ar fi ca primarul ce aprobă asemenea lucrări să poată oferi stimulente prin contract firmelor executante pentru ca lucrările să se facă mai repede, mai ieftin, mai profesionist. Cu alte cuvinte: să împărţim cu aceste firme câştigurile, nu pierderile.
Evident, domnului primar Hava trebuie să îi atragem atenţia că uneori viteza nu e singurul criteriu de performanţă. În acest fel poate nu s-ar grăbi totuşi să distrugă parcuri istorice cum era Custozza sau ruinele de importanţă mondială descoperite acum în Cetate. Evident, un manager loial oraşului său ar cunoaşte valoarea unor asemenea obiective şi nu ar băga buldozerul în ele.
De asemenea, un primar care ar gândi şi ar fi recompensat ca un manager în Alba Iulia ar gândi să ia un procent mult mai bun de 10% din exploatarea Cetăţii pentru bugetul oraşului de la firma Corint şi nu ar ascunde „acţionarilor” săi – cetăţenilor – contractul de asociere. Dar aşa se întâmplă când primarul e „nevoit” să caute alte surse de recompensă, altele decât îi poate oferi bugetul sau admiraţia publică – insuficiente pentru valoarea lui.
Celor care ştiu că funcţia de primar în ţări cu tradiţie democratică nu este nici măcar una plătită li se va părea şi mai ciudat. Dar totuşi, am avea de exemplu şansa ca primarul nostru să fie stimulat să aplice pentru fonduri europene pentru construcţia unui pod nou, modern, care să ne scutească de calvarul, se pare anual, al intrării în oraş. Aşa cum s-au găsit fonduri europene pentru lucrările de la pasarela de la ieşirea din oraş, cu siguranţă s-ar găsi şi pentru o asemenea lucrare de importanţă capitală.
Îmi doresc un primar în Alba Iulia care să gândească precum un om de afaceri inteligent şi responsabil faţă de acţionari şi nu unul care îşi transformă oraşul într-o feudă, o afecere personală, pe care umblă vorba că se gândeşte să o şi lase moştenire de familie.

Simone ALBANI, liberal albaiulian


Secțiune Știri sub articolul principal

Alba Iulia Music & Film Festival 2025

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Oameni ai străzii care-și făceau veacul la subsolul blocului M7 din Alba Iulia, evacuați: Făceau gălăgie și mizerie, locul fiind un adevărat focar de infecție

Lucian Daramus

Publicat

în

VIDEO | Oameni ai străzii care-și făceau veacul la subsolul blocului M7 din Alba Iulia, evacuați: Făceau gălăgie și mizerie, locul fiind un adevărat focar de infecție Mai mulți oameni ai străzii care-și făceau veacul la subsolul blocului M7 din cartierul Cetate al municipiului Alba Iulia au fost evacuați în dimineața zilei de joi, 24 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un turist german, găsit decedat în cortul în care dormea, înr-o zonă izolată de sub vârful Poienița

Lucian Daramus

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un turist german, găsit decedat în cortul în care dormea, înr-o zonă izolată de sub vârful Poienița Membri ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au intervenit, în noaptea de 23 spre 24 iulie 2025, pentru recuperarea trupului neînsuflețit al unui turist german. Citește și: UPDATE FOTO | Intervenție Salvamont Alba, de 1 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cazul izvorului „otrăvit” de la Limba a fost rezolvat. Făptașul a fost depistat de polițiști în mai puțin de 24 de ore

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cazul izvorului „otrăvit” de la Limba a fost rezolvat. Făptașul a fost depistat de polițiști în mai puțin de 24 de ore În mai puțin de 24 de ore de la sesizarea făcută de un cetățean al comunei Ciugud, cum că izvorul cu apă potabilă din satul Limba, județul Alba ar fi fost vandalizat și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea