ALBA: În acest an, 2 persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon
Disfuncţionalităţile înregistrate la coşurile de fum sau utilizarea aragazurilor ca surse de încălzire sunt câteva dintre cauzele care au stat la originea a numeroase evenimente tragice înregistrate în aria de activitate a companiei E.ON Gaz Distribuţie, în prima lună a acestui an.
Astfel, numai în intervalul 1 ianuarie – 4 februarie 2013, în judeţul Alba s-au înregistrat 2 victime urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon iar în toată aria de activitate a E.On s-au înregistrat 8 decese având aceeași cauză, ceea ce înseamnă că la fiecare patru zile o persoană a murit asfixiată cu monoxid de carbon.
Potrivit reprezentanțior companiei, numărul persoanelor decedate în acest interval de aproximativ o lună este similar cu numărul celor decedate pe parcursul întregului an 2012, situaţia fiind una fără precedent.
Cauza principală a acestor evenimente tragice a fost utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, construite necorespunzător sau chiar folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coşuri sau utilizarea aragazurilor pentru încălzire şi lăsarea lor în funcţiune în timpul nopţii.
Punând în centrul preocupărilor siguranţa populaţiei, E.ON şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), parteneri în cadrul campaniei “Împreună pentru siguranţă”, atrag atenţia asupra necesităţii curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilare. Aceste măsuri de siguranţă sunt esenţiale pentru evitarea intoxicaţiilor şi asfixierilor cu monoxid de carbon dar şi pentru prevenirea incendiilor.
Pentru siguranţa cetăţenilor, E.ON şi I.G.S.U recomandă acestora să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre verificări trebuind să fie efectuată neapărat înaintea începerii sezonului rece, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.
Totodată, se impune supravegherea aparatelor neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă (aragazurilor) şi interzicerea utilizării acestora ca surse de încălzire.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]