Alba: Compartimentul de îngrijiri paleative din secţia de oncologie ar putea primi gradul de Centru de Excelenţă
Până la data de 15 aprilie, Spitalul Județean de Urgență va depune dosarul de acreditare la Societatea Europeană de Medicină Oncologică (European Society for Medical Oncology) în vederea obținerii gradului de Centru de Excelență pentru compartimentul de îngrijiri paliative din cadrul Secției de Oncologie.
În România doar Institutul Oncologic din București mai deține acest grad pentru un compartimentul similar.
Obținerea acreditării ca Centru de Excelență pentru compartimentul de îngrijiri paliative ar însemna o recunoaștere a activității intense de la deschiderea acestei secțiuni spitalicești și până acum.
„În țară există puține compartimente de îngrijiri paliative și doar un Centru de Excelență acreditat, cel al Institutului Oncologic din București.
Vom încerca să prezentăm dosarul nostru pentru acreditare și vom aștepta răspunsul în toamna acestui an”, a explicat medicul primar oncolog, Răzvan Curcă, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Alba.
Aproape 200 de pacienți internați în 2012
Îngrijirea paliativă înseamnă îngrijirea totală a pacienților a căror boală nu răspunde pozitiv la tratamentul curent. Acesta presupune controlul durerii și al alor simptome supărătoare, precum și îngrijiri psihologice și spirituale, care mai ales în cazul pacienților cu diagnostic de cancer în stadiu avansat, este esențială.
În cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Alba compartimentul de îngrijiri paliative a fost deschis de un an și jumătate și are 6 paturi. În anul 2012 un număr de 190 de pacienți din Alba și din alte județe din țară au trecut prin acest centru.
„Acest compartiment nu se adresează doar pacienților cu diagnostic oncologic în fază terminală. Se poate face și o internare pe perioadă limitată a bolnavilor, de la 7 la 10 zile. Aceste internări de tip respite, sunt o gură de oxigen pentru familia care are de îngrijit un pacient ce poate să aibă simptome greu de controlat, necesită inițiere în tratamentul cu opioide, sau are nevoie de îngrijire medicală continuă”, a mai spus directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Alba.
Echipă mobilă de îngrijiri paliative
Îngrijirile paliative nu sunt recomandate exclusiv în cazul bolnavilor de cancer. Acest tip de serviciu medical poate fi recomandat și în cazul pacienților cu boli neurologice progresive, boli pulmonare în stadiu avansat sau terminal, în cazul bolnavilor cu insuficienţă cardiacă sau renală cronică. De asemenea pot fi utile și în cazul bolilor pediatrice cu speranță de viață limitată, pentru HIV/SIDA, sau alte boli incurabile progresive.
„Pentru moment putem să oferim aceste servicii pacienților cu diagnostic oncologic dar intenționăm să alcătuim și o echipă mobilă la nivelul spitalului, care să intervină și în alte cazuri în care se impune controlul simptomelor sau al dureri. Este nevoie de o astfel de echipă care să aibă experiența necesară pentru a lucra cu un anumit tip de medicație și pentru a avea o abordare diferită asupra bolii”, a explicat medicul Răzvan Curcă.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Franța în România. Câți ani va sta după gratii
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Franța în România. Câți ani va sta după gratii Un tânăr din județul Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, a fost adus în țară de Poliția Română, în cadrul unei operațiuni desfășurate în perioada 2–4 februarie 2026, care a vizat punerea în aplicare a mai multor mandate […]
FOTO | Alertă alimentară în mai multe Kauflanduri din județul Alba: Salată de icre, detectată cu bacteria Listeria monocytogenes
Alertă alimentară în mai multe Kauflanduri din județul Alba: Salată de icre, detectată cu bacteria Listeria monocytogenes Un lot de salată de icre cu caras și ceapă, comercializat în magazinele Kaufland, a fost retras de la vânzare după ce în produs a fost detectată bacteria Listeria monocytogenes. Potrivit ANSVSA, este vorba despre produsul „Salată de […]
ACCIDENT rutier pe DN 1, în Alba: Coliziunea între un autoturism și un microbuz la Unirea. Trafic BLOCAT
ACCIDENT rutier pe DN 1, în Alba: Coliziunea între un autoturism și un microbuz la Unirea. Trafic BLOCAT Un accident rutier a avut loc joi dimineața, în jurul orei 7.00, pe DN 1. Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit la Unirea. Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este blocat pe DN 1, în localitatea Unirea, […]