ALBA: Aglomeraţie mare pentru eliberarea permiselor auto, cu trei zile înainte de intrarea în vigoare a noii legi
În urmă cu câteva zile, vă semnalam faptul că posesorii de permise auto stau ore întregi la coadă pentru eliberarea unui nou permis, înainte ca legea privind obligativitatea examenului medical, să intre în vigoare. Ei bine, se pare că situaţia este cel puţin la fel de gravă ca în primele zile ale anului 2013.
În fiecare zi, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Alba Iulia, mii de oameni aşteaptă ore în şir pentru a-şi schimba permisul de conducere ănainte de data de 19 ianuarie, când va intra în vigoare noua lege care îi obligă pe şoferi să efectueze examenul medical pentru a obţine permisul sau pentru a-l schimba.
Organizarea deficitară precum şi numărul foarte mare de solicitări, face ca haosul să fie reluat din nou şi din nou, în fiecare zi.
Situaţia este similară în toată ţara. Serviciile Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor eliberează, zilnic, aproximativ numărul permiselor eliberate într-o lună, în mod obişnuit. Cel mai probabil, totul va reveni la normal după data de 19 ianuarie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]
Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul într-o ceremonie care s-a desfășurat la Instituția Prefectului – Județul Alba în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie 2026. Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și fost membru al Guvernului României, a fost numit, vineri, 30 […]
