Ajutorul de înmormântare 2025: Cum se acordă sprijinul financiar de 8.620 de lei. Cine poate beneficia și în cât timp se efectuează plata acestuia
Cum se acordă ajutorul de înmormântare de 8.620 de lei: Cine poate beneficia
În cazul unui deces, statul român oferă un sprijin financiar pentru a ajuta familia să acopere cheltuielile funerare. Pentru anul 2025, cuantumul ajutorului de înmormântare este de 8.620 de lei, iar cererea se poate depune în termen de trei ani de la data decesului. Beneficiarii, procedura de solicitare și modul de plată sunt reglementate prin Legea nr. 10/2025 privind bugetul asigurărilor sociale de stat.
Citește și: FOTO | ACCIDENT MORTAL: O femeie și-a pierdut viața după impactul violent dintre un autotren și o căruță

Cine poate primi ajutorul de înmormântare
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, principalii beneficiari ai sumei de 8.620 de lei sunt asigurații și pensionarii. Totodată, firmele care organizează servicii funerare pot încasa banii, dacă familia optează să le încredințeze întreaga procedură:
„Atenție! În momentul în care aveți un asemenea eveniment nefericit în familiile voastre trebuie să știți că acele firme care organizează funerariile unei persoane pot obține 8.620 de lei sau, pur și simplu, puteți să îi luați dumneavoastră și să îi organizați cum considerați. Să plătiți parțial sau dacă vă mai rămân bani pentru pomană sau pentru orice altceva”, a explicat avocatul.
Rudele apropiate ale persoanei decedate care nu sunt asigurate, cum ar fi copiii sau alți membri ai familiei, pot primi doar jumătate din sumă, adică 4.310 lei:
„Practic înjumătățim cei 8.620 de lei, ne dă cuantumul sumei pe care o poate obține o rudă a familiei asiguratului în caz de deces”, a precizat Adrian Cuculis.
Unde și cum se depune cererea
Cererea se depune la Casa de Pensii, imediat după obținerea certificatului de deces de la Serviciul de Stare Civilă, document care atestă decesul și servește ca bază pentru acordarea ajutorului. Dacă familia dorește ca firma care organizează înmormântarea să încaseze suma și să gestioneze întreaga procedură, este necesară întocmirea unei procuri notariale:
„Atenție! Dacă vreți ca firma respectivă să organizeze absolut tot și să încaseze suma de bani trebuie să îi faceți în mod obligatoriu procură notarială, pentru că altfel nu va putea să încaseze ajutorul de înmormântare”, a mai spus avocatul.
În cât timp se face plata
După depunerea cererii și a documentelor necesare, Casa de Pensii verifică solicitarea și aprobă plata ajutorului. Procesul poate dura câteva săptămâni, în funcție de volumul de cereri și de corectitudinea documentelor depuse.
Astfel, statul asigură un sprijin punctual pentru acoperirea cheltuielilor funerare, însă responsabilitatea administrativă și financiară revine celor care solicită ajutorul, fie rudele, fie firmele autorizate care preiau organizarea înmormântării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]
VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea
Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]