Ajutor pentru românii care au trecut prin tratamentele de cancer: „Ghidul supraviețuitorului de cancer” a fost lansat și în limba română
Ajutor pentru românii care au trecut prin tratamentele de cancer: „Ghidul supraviețuitorului de cancer” a fost lansat și în limba română
În premieră, în România a fost lansat „Ghidul supraviețuitorului de cancer”, de către Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC), în parteneriat cu Institutul Oncologic București și MSD România și elaborat de Societatea
Europeană de Oncologie Medicală și Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer.
„Ghidul supravieţuitorului de cancer” are 70 de pagini și a fost tradus în zece limbi, cuprinzând date legate de sprijinul care poate fi acordat supraviețuitorului pentru a face față realității, modalitățile de îngrijire după tratamentul de cancer dar și modalități de prevenire și depistare din timp a unor noi tumori de către pacienți și familiile lor.
,,Ghidul a ajuns deja în formă electronică, urmează să îl tipărim și să-l distribuim asociațiilor din țară”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC).
Laszlo Csaba, directorul Societății Internaționale de Psiho-Oncologie (IPOS), a declarat că planificarea supraviețuirii înseamnă în cele mai multe cazuri și instrumente, ghidul reprezentând cel mai bun mijloc care poate fi oferit bolnavilor dar și membrilor familiei lor . Cu ocazia Zilei Internaționale a Supraviețuitorului de Cancer, va fi lansată și o platformă online pentru testarea biomarkerilor în cancerul pulmonar, potrivit rfi.ro.
,,Această platformă ne ajută să câștigăm timp pentru pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar. Platforma Unică pentru Voucherul Electronic va funcționa ca o placă turnantă între toți actorii implicați în testarea biomarkerilor și va fluidiza, accelera și scădea efortul, timpul și prețul asociate acestor testări. Accesul în platformă necesită doar câțiva pași, extrem de simpli și eficienți, prin care medicul recomandă analizele și primește rezultatul pentru a prescrie tratamentul adecvat”, precizează doctor Gabriela Saulea, coordonator Programe Medicale FABC.
Zeci de mii de români, diagnosticați anual de cancer
Zeci de mii de români sunt diagnosticați cu un tip de cancer, anul trecut, peste 83.000 de români primind acest diagnostic, potrivit Global Cancer Observatory. Cancerul pulmonar, cancerul colorectal și cancerul de sân sunt cele mai întâlnite tipuri de cancer în România. Cea mai mare incidență în România continuă să o aibă cancerul pulmonar (13,6%), urmat îndeaproape de cancerul colorectal (13,3%) și de cancerul de sân (11,5%).
Următoarele tipuri de cancer, ca incidență, sunt cancerul de prostată (7,2%), cancerul de vezică urinară (4,7%), cancerul de stomac (4,4%), cancerul de ficat (4,3%), cancerul de col uterin (4,1%), cancerul de pancreas (3,8%) și cancerul de uter (3%), potrivit Globocan. Aceste tipuri de cancer au cea mai mare incidență în România și reprezintă aproape 70% din totalul cazurilor de cancer. Conform Institutului Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, numărul pacienților oncologici rămaşi în evidenţă în anul 2018 a fost de 490.655 față de 479.454 rămaşi în anul 2017 și 471.498 în 2016 .
sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi Guvernul a aprobat, joi, 3 sptembrie 2026 acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din 2026, ca formă de recunoaștere a performanțelor școlare și de încurajare a […]
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede Printre cele mai importante modificări ale noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) se numără simplificarea procedurilor pentru anumite lucrări realizate […]
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat în luna iulie 2026 cea mai puternică majorare din ultimii zece ani, ajungând la aproape 14% din consumul total, față de 10,5% în luna mai. Creșterea de 3,4 puncte […]