AJOFM Alba: Subvenţii şi facilităţi oferite angajatorilor şi absolvenţilor din promoția 2016. Detalii
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba acordă în baza Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, stimulente financiare pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor, astfel:
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ:
- primesc lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat:
- o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei) în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
- o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
- o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă pentru absolvenţii de învăţământ superior.
- pentru încadrarea absolvenţilor din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele pe o perioadă de 18 luni;
- pe lângă drepturile pe care le pot încasa, angajatorii au obligaţia de a menţine în activitate persoanele pentru care au încasat subvenţii o perioadă de 18 luni.
- angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de servciu cu absolvenţii încadraţi, peste termenul de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane. Acesta se virează, la cerere, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale.
De stimulentele financiare menţionate beneficiază angajatorii care încadrează absolvenţi fără raporturi de muncă sau serviciu la data absolvirii studiilor, precum şi cei care încadrează absolvenţi de studii superioare care nu au promovat examenul de licenţă.
În acest scop, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
Facilităţi acordate absolvenţilor pentru stimularea încadrării în muncă
- Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază din bugetul asigurărilor pentru şomaj de o primă de încadrare egală valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei), în vigoare la data angajării, dacă se încadrează cu program normal de lucru şi pentru o perioada mai mare de 12 luni.
- Absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj şi se angajează pentru o perioada mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizaţiei beneficiază, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Suma cuvenită se acordă după 12 luni de la data angajării.
Facilităţi acordate pentru stimularea mobilităţii
- Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării;
- Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.
Obligaţiile angajatorilor privind întocmirea documentelor şi depunerea lunară a acestora la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt prevăzute în Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, camera 10 sau la telefon 0258/811470; 0258/831137. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 02.02.2026-08.02.2026 și 26.01.2026-01.02.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 02.02.2026-08.02.2026 și 26.01.2026-01.02.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 02.02.2026-08.02.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. ALBA IULIA, Strada EMIL RACOVITA partial, Strada ARIESULUI partial, Bulevard BD.REPUBLICII partial 02/02/2026 09:00 – […]
31 ianuarie 2026 | Regionala FIRST LEGO League Challenge – Alba Iulia: Competiție de robotică cu roboți. Vor participa 20 de echipe din mai multe județe
Regionala FIRST LEGO League Challenge – Alba Iulia: Competiție de robotică cu roboți. Vor participa 20 de echipe din mai multe județe Pe data de 31 ianuarie 2026, municipiul Alba Iulia va găzdui Regionala FIRST LEGO League Challenge – Alba Iulia, un eveniment dedicat educației STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), creativității și spiritului de echipă, […]
VIDEO | Expoziție columbofilă 2026 la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș: Aproape 80 de crescători își expun cei mai frumoși porumbei, iepuri sau găini
Expoziție columbofilă 2026 la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș: Aproape 80 de crescători își expun cei mai frumoși porumbei, iepuri sau găini Peste 80 de crescători de păsări și iepuri participă în acest weekend la expoziția columbofilă de la Sebeș. Evenimentul a debutat astăzi, 23 ianuarie 2026, la ora 12.00. Deschiderea expoziții a […]