Curier Județean

AJOFM Alba: Angajatorii care încadrează ucenici sau stagiari primesc subvenții pe întreaga perioadă de derulare a contractului: 1.125 lei/lună respectiv 1.350 lei/lună

Alexandra Mates

Publicat

în

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba informează că, în 11 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și  Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior.

Ucenicia la locul de muncă

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație;

Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul şi nu poate fi mai mică de 12 de luni şi mai mare de 36 luni, astfel:

  • 12 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
  • 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
  • 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Suma cuvenită se deduce de către angajator din contribuţia pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.

Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână.

Poate fi încadrat ca ucenic orice persoană fizică cu vârsta peste 16 ani şi care nu deţine o calificare pentru ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă.

Prevederile din lege referitoare la contractele de ucenicie vor intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării actului (10 august 2017).

Efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior

Angajatorul care încheie un contract de stagiu cu absolvenți de învățământ superior, în condițiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.

Contractul de stagiu se încheie odată cu încheierea contractului individual de muncă, în condiţiile prezentei legi.

Durata contractului de stagiu este de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu.

Stagiar – debutantul în profesie, angajat cu contract individual de muncă, cu excepţia celor care dovedesc că au desfăşurat, potrivit legii, activitate profesională în acelaşi domeniu, anterior absolvirii.

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470  sau  e-mail: [email protected].


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

19 – 20 septembrie 2026 | Sărbătoarea sașilor – Festivalul șonenilor de pretutindeni: Parada porturilor populare, expoziții, concert aniversar, decernarea Medaliei Honterus și a Stelei de Onoare a Federației Sașilor

Ioana Oprean

Publicat

în

19 – 20 septembrie 2026 | Sărbătoarea sașilor – Festivalul șonenilor de pretutindeni: Parada porturilor populare, expoziții, concert aniversar, decernarea Medaliei Honterus și a Stelei de Onoare a Federației Sașilor În zilele de 19 și 20 septembrie 2026, Șona devine locul de întâlnire al comunității săsești și al tuturor celor care prețuiesc istoria, tradițiile și […]

Citește mai mult

Curier Județean

17 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

17 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează joi, 17 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Pompierii din Alba Iulia, solicitați la o casă părăsită de pe strada Vânătorilor pentru a salva o pisică: Ce s-a întâmplat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pompierii din Alba Iulia, solicitați la o casă părăsită de pe strada Vânătorilor pentru a salva o pisică: Ce s-a întâmplat Pompierii din Alba Iulia intervin joi, 17 septembrie, pentru salvarea unei pisici care a căzut într-o gură de canal sau într-o fântână, aflată în curtea unei case părăsite de pe strada Vânătorilor, potrivit primelor […]

Citește mai mult