Actualitate

Aiudean recidivist reținut de Poliție după ce a făcut un scandal monstru într-un bar

Bogdan Presecan

Publicat

în

Joi 23 august, intre orele 08.00-13.00, poliţia Municipiului Aiud a organizat, pe raza de competenţă, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate un număr de 26 de sancţiuni contravenţionale, a fost retras un certificat de înmatriculare şi au fost constate două infracţiuni.

Poliţiştii l-au identificat şi reţinut pe B.I.D., de 36 de ani, din Aiud, cunoscut cu antecedente penale, care în seara zilei de 22.08.2012, în timp ce se afla în incinta unui local public situat pe strada Stadionului din Aiud, având asupra sa un cuţit, a provocat un scandal şi a spart mai multe sticle de băutură.

 Faţă de acesta a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi portul fără drept al cuţitului, pe numele său fiind emisă o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă.

 foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern, act normativ care vizează creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și prevede […]

Citește mai mult

Actualitate

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene Dani Mocanu, aflat în prezent sub supravegherea autorităților judiciare din Italia, urmează să ajungă la închisoare în România. Manelistul are de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, stabilită în noiembrie anul trecut de Curtea de Apel […]

Citește mai mult

Actualitate

Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren

Bogdan Ilea

Publicat

în

Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren Mai multe echipe formate din polițiști și jandarmi fac căutări în zona Comunei Bixad din județul Covasna, pe malul râului Olt, după ce un localnic a semnalat prin numărul de urgență 112 […]

Citește mai mult