Agresorii sexuali nu vor mai putea lucra în școli, spitale sau centre de îngrijire. Legea a fost adoptată de Parlament
Agresorii sexuali nu vor mai putea lucra în școli, spitale sau centre de îngrijire. Legea a fost adoptată de Parlament
Agresorii sexuali condamnați vor avea interdicție de a lucra în școli, spitale sau centre de îngrijire, după ce Parlamentul a adoptat proiectul de lege inițiat de senatorul USR Ștefan Pălărie. Legea urmează să fie promulgată pentru a intra în vigoare.
Potrivit proiectului, este vorba de agresorii sexuali condamnați, înscriși în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane. Aceștia nu vor mai putea lucra în școli, spitale, centre de îngrijire sau în instituții din domeniul educației fizice și sportului, fie ele publice sau private.

Noua reglementare prevede interdicția încheierii unor contracte de muncă sau de voluntariat cu entități din sistemele de învățământ, sănătate, protecție socială și sport, precum și cu orice instituție publică sau privată a cărei activitate presupune contact direct cu minori, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau alte categorii vulnerabile, conform Adevărul.
De asemenea, interdicția se aplică și în cazul activităților care implică examinarea fizică ori evaluarea psihologică a unei persoane.
„De azi, există un pic mai multă protecție pentru minori și persoanele vulnerabile față de agresorii sexuali condamnați. Legea menționează acum foarte clar că aceștia, dacă sunt înscriși în Registru, nu se mai pot angaja în școli, spitale sau centre de îngrijire. De asemenea, Registrul va conține și informații privind locul lor de muncă, o informație care până acum lipsea”, a declarat senatorul Ștefan Pălărie, potrivit unui comunicat USR.
În plus, persoanele înscrise în Registru vor avea obligația de a comunica Poliției date despre angajatorul sau entitatea cu care au încheiat un contract de muncă, de voluntariat sau alte raporturi similare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Șofer depistat conducând cu viteza de 207 km/h pe o autostradă din România: S-a ales cu o amendă și a rămas fără permis pentru 120 de zile
Șofer depistat conducând cu viteza de 207 km/h pe o autostradă din România: S-a ales cu o amendă și a rămas fără permis pentru 120 de zile Un bărbat de 40 de ani, din județul Neamț, a fost prins de polițiști circulând cu 207 km/h pe Autostrada A7, pe un sector unde limita legală este […]
Economistul Radu Georgescu: Scăderea soldului la credite arată că se dau mai puține credite decât ratele plătite într-o lună la bancă. Este prima dată când se întâmplă acest lucru din 2012
Economistul Radu Georgescu: Scăderea soldului la credite arată că se dau mai puține credite decât ratele plătite într-o lună la bancă. Este prima dată când se întâmplă acest lucru din 2012 Economistul Radu Georgescu susține că datele economice reale contrazic discursul oficial privind evoluția pozitivă a economiei României. Acesta atrage atenția asupra unor scăderi semnificative […]
27 februarie – 2 martie 2026 | RISC MARE de avalanșă la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu
RISC MARE de avalanșă la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu La peste 1.800 se menține riscul mare (4) de avalanșă în Munții Șureanu și pentru perioada 27 februarie – 2 martie 2026. Conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), la peste 1800 de metri, în partea superioară a zăpezii stratul de […]