Ştirea zilei

Agent de poliţie condamnat la 3 luni de închisoare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Agentul de poliţie Adrian Ciugudean, fost gestionar în cadrul serviciului logistic al IPJ Alba, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Alba Iulia la 3 luni de închisoare cu suspendare condiţionată într-un dosar disjuns din „Dosarul impermeabilelor”. În „Dosarul impermeabilelor” agentul de poliţie Adrian Ciugudean a fost achitat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, magistraţii dispunând în ceea ce-l priveşte disjungerea pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals. În acest nou dosar Judecătoria Alba Iulia a pronunţat o primă sentinţă la termenul din 9 ianuarie, dispunând „Schimbarea încadrării juridice a faptei şi condamnarea inculpatului la 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executarii pedepsei”.
În „Dosarul impermeabilelor” contabilul-şef al IPJ Alba, Marcel Ciocîrlan, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Acesta este acuzat de procurorii DNA Alba Iulia că în 2006 a achitat unei firme din Baia Mare 511 pelerine, însă a recepţionat doar 109 pelerine, prejudiciul constatat fiind de 119.116,62 lei. În legătură cu agentul de poliţie Adrian Ciugudean, fost gestionar în cadrul serviciului logistic al IPJ Alba, magistraţii au dispus disjungerea cauzei pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals într-un nou dosar care va fi judecat la aceeaşi instanţă. În acelaşi dosar patronul firmei din Baia Mare, Ioan Vale – Jurje, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals şi uz de fals.

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șoferii STP Alba Iulia PLEACĂ pe capete! Compania de transport ar avea restanțe salariale uriașe față de angajați: Ce spun reprezentanții companiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii STP Alba Iulia PLEACĂ pe capete! Compania de transport ar avea restanțe salariale uriașe față de angajați: Ce spun reprezentanții companiei Mai mulți angajați ai STP din Alba Iulia ar urma să demisioneze din cadrul companiei de transport public din oraș. Astfel, operatorul de transport STP Alba Iulia se va confrunta cu plecări în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Spectacol grandios de focuri de artificii la AlbaFest 2026: Ce pregătesc organizatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Spectacol grandios de focuri de artificii la AlbaFest 2026: Ce pregătesc organizatorii Spectacolul de focuri de artificii de la AlbaFest 2026 va fi unul grandios. Cele trei zile de sărbătoare ale municipiului Alba Iulia vor culmina cu un megaspectacol de focuri de artificii (spectacol piro-muzical – efecte pirotehnice sincronizate pe fond muzical). Acesta va avea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul iazului de decantare Valea Șesii, unul dintre cele mai mari depozite de steril minier din România, va fi supraînălțat pentru extinderea capacității de depozitare: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul iazului de decantare Valea Șesii, unul dintre cele mai mari depozite de steril minier din România, va fi supraînălțat pentru extinderea capacității de depozitare: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiect Compania Cupru Min Abrud continuă procesul de dezvoltare a iazului de decantare Valea Șesii, printr-un nou proiect de supraînălțare a barajului de […]

Citește mai mult