Afişele electorale care conțin semnul și denumirea ”USL”, retrase de BEC din Alba și alte 8 judeţe
Biroul Electoral Central a admis contestațiile formulate de Organizațiile PNL din mai multe județe, privind utilizarea de către alianța electorală PSD-UNPR-PC a semnului electoral și a denumirii USL și dispus înlăturarea afişelor electorale care le conţin. Decizia a fost luată duminică pentru județele Alba, Dâmboviţa, Hunedoara, Caraş-Severin, Braşov, Arad, Vâlcea, Ilfov şi Botoşani.
„În procesul electoral al alegerii membrilor din România în Parlamentul European din 2014, Alianţa politică Uniunea Social Liberală nu participă. Această alianţă politică a participat la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 2012 şi la alegerile Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 2012, dar în prezent şi-a schimbat componenţa iniţială, PNL denunţând protocolul de funcţionare şi părăsind această alianţă politică. Acest partid nu şi-a dat acordul ca denumirea alianţei politice respective – USL sau Uniunea Social Liberală – să fie păstrată în continuare de alianţa respectivă în noua sa formă şi, de asemenea, nu şi-a dat acordul ca semnul electoral al acesteia să fie însuşit sau utilizat de un competitor electoral„, a motivat BEC decizia, potrivit Agerpres.
Mai mulţi reprezentanţi ai PNL au contestat anterior decizia alianţei PSD-UNPR-PC de-a folosi acronimul „USL” pe afişele electorale privind alegerile europarlamentare. În județul Alba plângerea a fost respinsă inițial de Biroul Electoral Județean iar PNL Alba a contestat această decizie la BEC unde a avut câștig de cauză.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro
Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”, în disputa cu Petrolul Ploiești, din Superligă! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro! Andrei Cordea (27 de ani) a refuzat să joace în Petrolul – CFR Cluj! Fotbalistul din Alba este cel mai prolific […]
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare”
Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare” Sportiva Mihaela Mih-Dehelean, din Alba Iulia, a obținut un rezultat de excepție la Campionatul Mondial de […]
